vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive lunare: ianuarie 2014

ghika1

Intriga unei experiențe existențiale ieșite din comun*

La vremea când Vladimir Ghika intra în comuniunea catolică, Ortodoxia în Occident era mai curând lumea exotică a aristocraților ruși sau greci care fondaseră capele după ritul lor în capitale, în orașele balneare sau în locurile de vilegiatură. Personalitate de amploare universală, de aleasă ținută intelectuală, sensibil la asumarea vie a credinței drept întâlnire cu Dumnezeu, lui Vladimir Ghika i-ar fi fost imposibil să aibă sentimentul împlinirii sufletești în locuri provinciale, tot așa cum încadrarea în Biserica Unită a românilor din Ardeal, unde ar fi putut păstra ritul bizantin, i-ar fi mărginit inspirația universală pe care o dobândise în primii ani ai secolului XX, studiind teologia la Roma, la Angelicum, facultatea părinților dominicani.

Vladimir Ghika a învățat să vadă încă din copilărie diversitatea și să aibă îndrăzneala de a asuma conflictul de interpretări, a se situa în mijlocul său ori în funcție de acesta. Ca orice om de studiu, ajutat de distincția staturii sale aristocratice – principiu evident la acea vreme – Ghika avea un fel de idealism care îl făcea să fie detașat de un anumit gen de mondenități. S-a bucurat astfel de șansa de a constata că schemele preconcepute trebuie privite cu circumspecție și tratate cu discernământ.

Conversiunea Monseniorului la Biserica catolică a fost în același timp un parcurs de istorie personală. S-a regăsit în acest gest rigoarea intelectuala a unui spirit neotomist mai degrabă decât a unuia cartezian, s-a regăsit onestitate, dar mai ales rugăciune sinceră și profundă. De aceea, pasul trecerii la creștinismul în varianta catolică nu l-a determinat niciodată pe Monseniorul Ghika să-și renege apartenența. Drumul său spre o asumare a credinței, decizională, liberă de strictețea identitară exclusivistă a fost practic dublată de dorința sa de a deveni preot, mijlocitor în Hristos. Și a devenit, într-adevăr, un excelent preot biritual – care putea celebra oricând în ritul său de origine sau în cel latin – încardinat în clerul arhiepiscopiei Parisului.

Gestul conversiunii Monseniorului la comuniunea catolică poate fi abordat din multe puncte de vedere. Pentru a aprecia azi gestul unui astfel de om care, din perspectiva confesionalismului clasic, creează confuzie, este nevoie de a ieși din logica strâmtă a diferendelor istorice. Și, mai ales, e necesar să vedem că nu suntem adevărați oameni de credință fără asumarea unei întâlniri directe, personale cu Hristos. Alexandru Paleologu, care l-a cunoscut personal pe Monseniorul, a spus că a învățat de la el că: „bunătatea este o formă mai subtilă a Justiției”[1]. A constata, prin urmare, în viața prințului prelat coordonatele unei decizii personale, existențial peremptorie și, prin urmare, creatoare de sfințenie, de bunătate, este mărturia clară a unui har excepțional – dincolo de apartenențe, de mofturi istorice sau polemici de prost gust și, mai ales, dincolo de frustrări sectare.

PS Mihai Frăţilă

*Text pregătit pentru un volum colectiv pe tema convertirii Fericitului Mons. Vladimir Ghika.


[1]  Alexandru Paleologu, Breviar pentru păstrarea clipelor, București 2005, Humanitas, 171.

papa-francisc-convorbiri-cu-jorge-bergoglio_1_fullsize

Lansare carte Papa Francisc. Viața sa în propriile cuvinte

Editura Publica, Biserica Greco-Catolică Vicariatul de București și librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită miercuri 5 februarie, ora 18:30, pe bulevardul Elisabeta nr. 38, unde va avea loc lansarea oficială a cărții-interviu Papa Francisc. Convorbiri cu Jorge Bergoglio.poster papa1

Lansarea va fi marcată cu o discuție pe marginea cărții, cu participarea: PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic, vicarul Bucureștilor, PS Cornel Damian, Episcop romano-catolic, auxiliar de București, Preot Marius Taloș, Superiorul iezuiților din România,

și jurnaliștii Emil Hurezeanu, Vlad Mixich, Gelu Trandafir.

Liberal și conservator, cu mintea în Ceruri dar cu picioarele pe Pământ, Papa Francisc cultivă contrariile, îngrijește paradoxul și înlesnește credința.

Cartea Papa Francisc. Convorbiri cu Jorge Bergoglio, un rezultat al conversaţiilor cu Sergio Rubin şi Francesca Ambrogetti, este o confesiune mărturisită la persoana I, despre evenimentele care au marcat viața actualului pontif.

Într-o manieră desluşită şi intimă, Jorge Bergoglio povesteşte cum şi-a petrecut copilăria, şi cum din pricina unei grave pneumonii a simţit primele semne ale vocaţiei religioase. Ne vorbeşte şi despre intrarea sa la seminar, precum și despre experienţa sa până la apariţia „fenomenului Bergoglio”, după ce Ioan Paul al II-lea l-a uns cardinal.

Bergoglio răspunde cu sinceritate şi curaj, la întrebările directe şi pătrunzatoare care îi permit să mărturisească modul său de gândire, cu luciditatea care îl caracterizează şi fără să ocolească niciun subiect incomod: de la cum trebuie să fie trăită experienţa rugăciunii, trecând prin celibat şi activitatea pastorală a Bisericii, până la scandalurile sexuale sau opinia sa despre dictatura argentiniană.
Editura Publica a fost înființată în 2007 și este specializată în cărți de non-ficțiune: economie, antreprenoriat și științe sociale, dar și biografii celebre. Printre autorii Publica se numără autori precum Malcolm Gladwell, Daniel Kahneman, Dan Ariely, Joseph Stiglitz, Paul Krugman, Daniel Pink, Seth Godin, Sir Ken Robinson sau Richard Branson.

Cele mai recente apariții sunt Gena egoistă de Richard Dawkins, David și Goliat de Malcolm Gladwell, Animalul social de David Brooks și Dieta câștigătoare de Novak Djokovic.

Persoane de contact:
Angela Naghi, Communication Executive Publica
angela.naghi@publica.ro
0731 027 663

Preot Andrei Mărcuș, Vicariatul Greco-Catolic de București
vicariat.secretariat@gmail.com
0740 399 939

Bogdan Baciu, Coordonator PR & Marketing Librăriile Humanitas
bogdan.baciu@humanitas.ro
0733 669 347

invitatie papa1

Biserica Armeneasca

Salutul și meditația PS Sale Mihai, Vicarul greco-catolic al Bucureștilor rostit în Catedrala Armeană din București – Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor 2014

În cea de a șaptea zi a Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor comunitățile din București s-au întâlnit la Catedrala Armeană Sfinții Mihail și Gavril. La sfârșitul momentului de rugăciune PS Mihai a propus o scură meditație plecând de la fragmentele din Sfintele Scripturii pregătite pentru acest moment. Redăm în continuare Salutul și meditația PS Sale Mihai, Vicarul greco-catolic al Bucureștilor rostit in Catedrala Armeană din București.

I. Mulți dintre noi cred că noi, reprezentanții Bisericilor din București, ne vedem la biserica armeană doar o dată pe an. Mai venim însă și o altă dată, pentru a păstra vie memoria armenilor care, în 1915, au fost uciși de Imperiul Otoman, sistem fără inimă, care în numele majorității a distrus pe cei mici și slabi.

Înainte de a medita împreună cu dumneavoastră evanghelia, aș dori însă să salut cu recunoștință memoria lui Spiru Haret, fiu al comunității armene, care a înțeles că dreptul de viață al omului se exprimă mai ales prin omenia celorlalți. Haret a fost cel care a permis arhiepiscopului Netzhammer, contra tuturor părerilor și a principiilor politically correct, construirea la București a primei biserici greco-catolice din teritoriul Vechiului Regat. Și chiar dacă Biserica greco-catolică este astăzi mică, ea nu uită de acei binefăcători care și-au scris raiul prin omenie, lăsând carității întâietate și împiedicând morala creștină să devină ideologie.

II. „Cine nu este împotrivă poate fi câștigat” – ne spune, de fapt, Evanghelia din seara aceasta – Marcu 9,38-40. Este centrul diplomației carității – dacă o putem astfel numi – a Domnului Hristos.

El ne atrage atenția că celui care este gelos pentru supremația sa i se întâmplă două lucruri:

  • amărăciunea: privești la celălalt ce are el și tu nu ai, pierzând bucuria, voia bună, făcând din supremație un sistem.
  • bucuria bârfelor. Dacă nu-l suporți pe fratele tău, atunci coboară-l în ochii tăi și mai ales în ochii celorlalți. Așa cred unii: că se înalță doar dacă îl înjosesc pe fratele lor. Or, prin bârfe regăsim o altă atitudine, și anume, invidia1.

Gelozia mascată de supremația apostolatului este fiica egoismului și maica invidiei, care la rândul său naște trufie. Iar viața devine un calvar, fiindcă întotdeauna cel invidios produce o suferință direct proporțională cu binele celuilalt. Cu cât binele e mai mare, cu atâta se tulbură mai mult!2

Mai este atunci vreo șansă pentru unitate? Invidia, trufia sunt armele celui rău. Diversitatea persoanelor – după cum spune sfântul Pavel Corintenilor, este voită de Dumnezeu. Unitatea nu este uniformizare într-o comunitate: un corp nu este doar ochi, doar picioare, doar inimă, doar mână, ci toate la un loc sub capul care e Hristos.

Cine exclude pe cineva anume, îl exclude pe Acela care s-a deșertat pe sine, coborând între noi, făcându-se ultimul dintre toți. Cu cât suntem mai uniți cu El, cu atât mai puternică este seninătatea dintre noi și de aceea cei mai mici sunt adevărații creatori de istorie și prin ei îi place lui Dumnezeu să lucreze. Fiul lui Dumnezeu a luat totul asupra sa, n-a deschis ușa sistemelor, ci a venit ca miel care ia asupra sa păcatele lumii.

A rosti împreună „Tatăl nostru” este pentru unii un lucru abominabil, pentru alții mărturie a omeniei și carității. Mă bucur că Dumnezeu ne oferă șansa de a petrece puțin împreună și că-I putem oferi Lui jena de a fi marginalizați sau disprețuiți. Ca să ne vindecăm de gelozie sau invidie să putem accepta că această suferință e parte a Crucii pe care o luăm pe spate, pentru a merge spre Hristos. O facem cu greu, dar cu voie bună, iar dacă în viața noastră privim la Cel răstignit, putem predica lumina.

Hristos ne învață că revanșa pentru răbdare și perseverență este a lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care sunt în Biserica vizibilă, nu fac parte din cea nevăzută, fiindcă nu-l urmează pe Hristos, ci pe ei înșiși, ideile lor, dorințele lor. Sfântul Pavel spune clar Corintenilor: „cine nu-l iubește pe Domnul cel viu să fie anatema”.

III. Biserica crește nu sub hegemonia puterii sau a privilegiilor, ci din iubirea lui Isus, care a murit pentru toți. Evanghelia de azi ne arată că Împărăția cerurilor întârzie mai curând din cauza orbirii celor buni, decât din cauza perversității celor răi. Binele nu este bine fiindcă l-am făcut noi. Binele nu trebuie împiedicat chiar dacă nu l-am făcut noi. Important este să-l căutăm pe Hristos și să ne lăsăm scriși sufletește de dragostea pentru El.

„Cine nu e contra noastră este pentru noi”: nu e o vorbă goală, nu e nici măcar remediul contra fanatismului, ci mărturia formidabilă a libertății fiilor lui Dumnezeu. Orice conflict sau rău iese din unghere strâmte, de acolo unde ne opunem unii altora prin gelozii și lipsă de omenie, făcând de ocară numele Domnului și iubirea creștină. Cu femeia de la fântâna Samariei Isus a început dialogul prin a-i cere mai întâi un serviciu. La înmulțirea pâinilor a plecat de la merindele sărace ale unui băiat, iar lui Zaheu nu i-a spus „tâlharule, dă-te jos din pom!”, ci i-a cerut găzduire.

Credința fără politețe și, deci, fără caritate nu este departe de grozăvia fanatismului. Insistența de a proclama că binele nu este exclusivist, iar dragostea nu are lege, l-a purtat pe Fiul lui Dumnezeu pe cruce. Și fiindcă cel rău – diavolul – dăruiește întotdeauna zel celui care nu pricepe nimic, iar celui inteligent criticile amare, să putem accepta de ce Dumnezeu dorește să dea zel numai acelora care-i înțeleg Inima, iar pricepere celor care se simt datori semenilor.

 

1 Cf. Papa Francisc, Omilia de la Sfânta Marta – 23 ianuarie 2014. Într-un alt context, Sfântul Părinte vorbește de gelozie care naște bârfă și amărăciune, indicii ale diviziunii din comunitatea de credință.

 

2 Cf. Silvano Fausti, Ricorda e racconta il Vangelo. La catechesi narrativa di Marco, Roma 1998 (3), Ancora, 302ss.

 

img_7616

Video: Predica IPS Ioan Robu în a cincea seară din Octava de rugăciune pentru unitatea crestinilor

sfVasile.

Foto: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor la biserica „Sfântul Vasile cel Mare”

În cea de a cincea zi a Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor a fost rândul comunității greco-catolice din capitală să organizeze momentul de rugăciune. Pentru prima dată acest eveniment ecumenic s-a oficiat la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din str. Polonă.