vicariatul greco-catolic de bucuresti

Categoria: Filme

DSC_0071

Predica Pr Marius Talos SJ întâlnirea tinerilor şi a familior din luna mai

Părintele Marius Taloş SJ, superiorul regional al iezuiţilor din România, predicând pe marginea pericoperi evanghelice a orbului din naştere (Io 9,1-38) tinerilor şi familiilor la Biserica „Sf. Vasile cel Mare”.

Biserica Armeneasca

Salutul și meditația PS Sale Mihai, Vicarul greco-catolic al Bucureștilor rostit în Catedrala Armeană din București – Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor 2014

În cea de a șaptea zi a Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor comunitățile din București s-au întâlnit la Catedrala Armeană Sfinții Mihail și Gavril. La sfârșitul momentului de rugăciune PS Mihai a propus o scură meditație plecând de la fragmentele din Sfintele Scripturii pregătite pentru acest moment. Redăm în continuare Salutul și meditația PS Sale Mihai, Vicarul greco-catolic al Bucureștilor rostit in Catedrala Armeană din București.

I. Mulți dintre noi cred că noi, reprezentanții Bisericilor din București, ne vedem la biserica armeană doar o dată pe an. Mai venim însă și o altă dată, pentru a păstra vie memoria armenilor care, în 1915, au fost uciși de Imperiul Otoman, sistem fără inimă, care în numele majorității a distrus pe cei mici și slabi.

Înainte de a medita împreună cu dumneavoastră evanghelia, aș dori însă să salut cu recunoștință memoria lui Spiru Haret, fiu al comunității armene, care a înțeles că dreptul de viață al omului se exprimă mai ales prin omenia celorlalți. Haret a fost cel care a permis arhiepiscopului Netzhammer, contra tuturor părerilor și a principiilor politically correct, construirea la București a primei biserici greco-catolice din teritoriul Vechiului Regat. Și chiar dacă Biserica greco-catolică este astăzi mică, ea nu uită de acei binefăcători care și-au scris raiul prin omenie, lăsând carității întâietate și împiedicând morala creștină să devină ideologie.

II. „Cine nu este împotrivă poate fi câștigat” – ne spune, de fapt, Evanghelia din seara aceasta – Marcu 9,38-40. Este centrul diplomației carității – dacă o putem astfel numi – a Domnului Hristos.

El ne atrage atenția că celui care este gelos pentru supremația sa i se întâmplă două lucruri:

  • amărăciunea: privești la celălalt ce are el și tu nu ai, pierzând bucuria, voia bună, făcând din supremație un sistem.
  • bucuria bârfelor. Dacă nu-l suporți pe fratele tău, atunci coboară-l în ochii tăi și mai ales în ochii celorlalți. Așa cred unii: că se înalță doar dacă îl înjosesc pe fratele lor. Or, prin bârfe regăsim o altă atitudine, și anume, invidia1.

Gelozia mascată de supremația apostolatului este fiica egoismului și maica invidiei, care la rândul său naște trufie. Iar viața devine un calvar, fiindcă întotdeauna cel invidios produce o suferință direct proporțională cu binele celuilalt. Cu cât binele e mai mare, cu atâta se tulbură mai mult!2

Mai este atunci vreo șansă pentru unitate? Invidia, trufia sunt armele celui rău. Diversitatea persoanelor – după cum spune sfântul Pavel Corintenilor, este voită de Dumnezeu. Unitatea nu este uniformizare într-o comunitate: un corp nu este doar ochi, doar picioare, doar inimă, doar mână, ci toate la un loc sub capul care e Hristos.

Cine exclude pe cineva anume, îl exclude pe Acela care s-a deșertat pe sine, coborând între noi, făcându-se ultimul dintre toți. Cu cât suntem mai uniți cu El, cu atât mai puternică este seninătatea dintre noi și de aceea cei mai mici sunt adevărații creatori de istorie și prin ei îi place lui Dumnezeu să lucreze. Fiul lui Dumnezeu a luat totul asupra sa, n-a deschis ușa sistemelor, ci a venit ca miel care ia asupra sa păcatele lumii.

A rosti împreună „Tatăl nostru” este pentru unii un lucru abominabil, pentru alții mărturie a omeniei și carității. Mă bucur că Dumnezeu ne oferă șansa de a petrece puțin împreună și că-I putem oferi Lui jena de a fi marginalizați sau disprețuiți. Ca să ne vindecăm de gelozie sau invidie să putem accepta că această suferință e parte a Crucii pe care o luăm pe spate, pentru a merge spre Hristos. O facem cu greu, dar cu voie bună, iar dacă în viața noastră privim la Cel răstignit, putem predica lumina.

Hristos ne învață că revanșa pentru răbdare și perseverență este a lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care sunt în Biserica vizibilă, nu fac parte din cea nevăzută, fiindcă nu-l urmează pe Hristos, ci pe ei înșiși, ideile lor, dorințele lor. Sfântul Pavel spune clar Corintenilor: „cine nu-l iubește pe Domnul cel viu să fie anatema”.

III. Biserica crește nu sub hegemonia puterii sau a privilegiilor, ci din iubirea lui Isus, care a murit pentru toți. Evanghelia de azi ne arată că Împărăția cerurilor întârzie mai curând din cauza orbirii celor buni, decât din cauza perversității celor răi. Binele nu este bine fiindcă l-am făcut noi. Binele nu trebuie împiedicat chiar dacă nu l-am făcut noi. Important este să-l căutăm pe Hristos și să ne lăsăm scriși sufletește de dragostea pentru El.

„Cine nu e contra noastră este pentru noi”: nu e o vorbă goală, nu e nici măcar remediul contra fanatismului, ci mărturia formidabilă a libertății fiilor lui Dumnezeu. Orice conflict sau rău iese din unghere strâmte, de acolo unde ne opunem unii altora prin gelozii și lipsă de omenie, făcând de ocară numele Domnului și iubirea creștină. Cu femeia de la fântâna Samariei Isus a început dialogul prin a-i cere mai întâi un serviciu. La înmulțirea pâinilor a plecat de la merindele sărace ale unui băiat, iar lui Zaheu nu i-a spus „tâlharule, dă-te jos din pom!”, ci i-a cerut găzduire.

Credința fără politețe și, deci, fără caritate nu este departe de grozăvia fanatismului. Insistența de a proclama că binele nu este exclusivist, iar dragostea nu are lege, l-a purtat pe Fiul lui Dumnezeu pe cruce. Și fiindcă cel rău – diavolul – dăruiește întotdeauna zel celui care nu pricepe nimic, iar celui inteligent criticile amare, să putem accepta de ce Dumnezeu dorește să dea zel numai acelora care-i înțeleg Inima, iar pricepere celor care se simt datori semenilor.

 

1 Cf. Papa Francisc, Omilia de la Sfânta Marta – 23 ianuarie 2014. Într-un alt context, Sfântul Părinte vorbește de gelozie care naște bârfă și amărăciune, indicii ale diviziunii din comunitatea de credință.

 

2 Cf. Silvano Fausti, Ricorda e racconta il Vangelo. La catechesi narrativa di Marco, Roma 1998 (3), Ancora, 302ss.

 

img_7616

Video: Predica IPS Ioan Robu în a cincea seară din Octava de rugăciune pentru unitatea crestinilor

1526985_235238663316145_21337732_n

Predica PS Mihai la hramul bisericii vicariale „Sf. Vasile cel Mare”

La 1 ianuarie la praznicul sărbătorilor Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în  prima zi a anului nou civil 2014, la Biserica vicarială „Sfântul Vasile cel Mare”, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Mihai, vicarul Bucureștilor, împreună cu pr. protopop Liviu Oţoiu, pr. Ioan Marcel Dăneţ şi pr. Andrei Mărcuș în prezența a numeroși credincioși.

DSC00016

De la Isus de ziua Nașterii. Ajungem în fața Pruncului din iesle cu mâinile goale…

Oare ce daruri am putea să-I ducem?

Și anul acesta micii actori de la biserica Sfântul Vasile cel Mare din București ne-au surprins plăcut dându-ne o lecție de învățat. Încă de la început au spus să fim atenți și să luăm o hotărâre: de azi vreau să fiu un creștin mai bun.
Cel de-al Patrulea Mag plecat dintr-o țară îndepărtată cu trei perle frumoase pentru a le dărui Pruncului Isus, ajunge în fața Lui cu mâinile goale.
A cheltuit darurile sale făcând bine celor care aveau nevoie: bătrânei sărace care ar fi murit dacă n-ar fi avut îngrijirea necesară; fetei care dacă nu era răscumpărată ar fi devenit sclavă și, nu în ultimul rând, micuțul care amenințat că va fi dat morții e salvat de inima milostivă a acestei persoane.
Pruncul Isus nu a fost încântat de aurul, smirna și de tămâia aduse de cei trei Magi, apreciază însă și se bucură văzând mâinile goale ale celui de-al IV-lea Mag.
Isus alege să se nască într-o lume săracă, și nu găsește sălaș decât într-o peșteră… probabil dacă s-ar naște azi ar alege același loc, cine știe? Alege să se nască în sărăcia noastră, în locurile întunecoase ale noastre pentru a le lumina și a ne da nouă o rază de speranță. Nu suntem abandonați pentru că avem un TATĂ în ceruri. Și astfel din situația de întuneric și de disperare ajungem să ne luminăm chipul, să zâmbim și să trăim viața cu bucurie în ciuda greutăților pe care le avem cu toți.
Cu mâinile goale… suntem depășiți de situație și nu găsim daruri potrivite lui Dumnezeu. Nu le vom găsi niciodată… Doar El apreciază sărăcia, sinceritatea și inima curată. Când realizăm neputința noastră, mâinile goale, atunci ne dăm seama că noi îi ducem Mântuitorului întreaga noastră ființă, cu bune și cu rele, și îi cerem să ne mântuiască.
Azi ar fi de neconceput să mergi la aniversarea cuiva fără un mic dar… Pruncul însă nu se supără văzând mâinile noastre golite de daruri pentru frați aflați în nevoi. Nu se supără pentru că în fiecare din cei care i-am ajutat noi era El prezent. A văzut totul, vede totul… Iar mâinile noastre goale îi permit Lui să înfăptuiască și mai mari minuni prin noi în lumea de azi în care trăim.
Dumnezeu vrea mâini goale dăruite Lui pentru a le umple de daruri neprețuite care să fie apoi împărtășite celor care au mai mare nevoie. Așadar mâinile noastre se transformă în mâinile lui Dumnezeu care nu încetează să ajute ființa umană să se ridice din întuneric și din disperare.
„Este Crăciunul de fiecare dată când îi zâmbești și îi dai mâna celui de lângă tine.
Este Crăciunul de fiecare dată când în tăcere îl asculți pe cel de lângă tine.
Este Crăciunul de fiecare dată când speri alături de cei care sunt disperați din cauza lipsurilor fizice sau spirituale.
Este Crăciunul de fiecare dată când recunoști cu umilință limitele și slăbiciunile tale.
Este Crăciunul de fiecare dată când îi permiți lui Dumnezeu să se nască în suflețelul tău pentru a-L dărui celorlalți”.
Nașterea Domnului cu bucurie și un An Nou plin de daruri de împărtășit celor nevoiași!
Mulțumiri copilașilor care cu talent ne-au dat această lecție de viață creștină, mulțumiri și părinților care i-au însoțit și i-au sprijinit, mulțumiri și celor care prin truda lor au dăruit daruri inimoase acestor mici actori.