vicariatul greco-catolic de bucuresti

Categoria: Mesaje

descărcare1

Pr. Tertulian Langa s-a întors în casa Tatălui

Cu tristețea despărțirii, dar în speranța Învierii, episcopul vicar, P.S. Mihai – în numele întregului Vicariat de Bucureşti – exprimă Preasfinţiei Sale PS Florentin şi Eparhiei de Cluj-Gherla, familiei îndurerate, condoleanţele şi unirea de rugăciune la plecarea în veșnicie a părintelui Tertulian Langa, prelat papal, vicar general emerit.

procissao_adeus-nossa-senhora-de-Fátima

Un „rai” pământesc și totalitar. Recitind Fatima

Revăd cu plăcere de fiecare dată procesiunea de la Fatima. Statuia Fecioarei Maria e purtată printre pelerinii care, fluturând batiste albe, salută finalul sărbătorii, cântând bucuria inimii: Ó Fátima, adeus! Virgem Mãe, adeus! – Fatima la revedere, Fecioară Maică, la revedere! Tremurul legănat al statuii pare să dea viaţă imaginii sfinte în trecerea sa pe imensa esplanadă, printre marea de oameni, ajungând să exprime de la sine consfinţirea lumii prin inimi calde care bat la poarta cerului, intrând în casa Maicii Sfinte.

Mons. Vladimir Ghika

Vladimir Ghika – Zestrea de sfinţenie a unui nou martir român în Biserica Universală

Vestea recunoaşterii martiriului monseniorului Ghika de către noul Papă Francisc, printre primele acte oficiale ale pontificatului, ne-a oferit încă o şansă – nesperată parcă în aceste vremuri tulburi – de a vedea că şi România are acces la acel circuit al valorilor universale scrise prin simplitate, fără trâmbiţări inutile.

Monseniorul Prinţ Vladimir Ghika, decedat în 1954 la închisoarea Jilava la vârsta de optzeci şi unu de ani, spunea că unirea cu Roma nu l-a făcut mai puţin ortodox, ci l-a ajutat să-şi adâncească crezul în această extraordinară sensibilitate de spirit pe care a construit-o Biserica Catolică Una, a primelor secole. Figură de înaltă clasă, nepot de principe, înrudit cu elita boierimii româneşti şi aristocraţia Fanarului, dar şi cu nobilimea europeană, prin mama sa, Moret de Blaremberg – care descindea tocmai din Henric al IV-lea al Franţei – are ascendentul sufletesc al personajului care face istorie.

benedict XVI

Când Papa se retrage

Am primit cu stupoare la început, apoi cu tristețe anunțul Papei Benedict al XVI -lea de a se retrage. Aș putea spune că mi s-a părut, într-o primă fază, vestea unei adevărate dispariții, în adevăratul și crudul sens al cuvântului. Apoi am cugetat mai mult și, cu calm, revăzându-l pe cardinalul Joseph Ratzinger la balconul central al Bazilicii sfântului Petru, cu acea simplitate dezarmantă cu care s-a prezentat ca Papă acum opt ani, am regăsit rostul perseverent al răgazului și m-am întărit sufletește.

Ridicarea din Iad a protoparintilor Adam si Eva (m. Rupnik)

Cu privire la un anumit tip de emoție determinată de „navigarea în rețea”

București, 31 august 2012

Dragi prieteni care credeți în bunul simț ca virtute,

Scriu aceste rânduri pentru a vă îndemna la seninătate, chiar dacă, a fi parte din societatea românească vă obligă de cele mai multe ori la un exil interior. Lupta noastră în această viață este una sufletească, adică împotriva răului și a îngerilor săi, împotriva pierderii stăpânirii de sine. A cultiva discernământul și recunoașterea voinței lui Dumnezeu peste noi nu este însă o nevoință evidentă pentru toți și Hristos o spunea deja cu tristețe primelor comunități întemeiate pe apostoli.

Constatați, desigur, cu „emoție” preocuparea exclusivistă a unor cercuri, prin blog-urile „creștine” postate în rețea, care nu suportă altă formă de exprimare confesională decât a lor. Pentru aceștia, libertatea de opinie pare să fie un semn al demoniacului care lovește nimic altceva decât Biserica lor. Ar trebui să le cerem scuze pentru că ne mai rabdă pământul. Necazul este că, dincolo de frustrările ăstor domni, se recunoaște acel mesianism care tinde să aibă patronatul unei puteri convenabile. Nu ne mai mirăm atunci, răsfoind istoria, de ce idealul politic dorit de aceștia este mâna forte a șefului carismatic care, protejându-și puterea, înăbușă orice opinie, dar și acelora care pun în discuție statutul privilegiat al unui cult care-i slujește într-o perfectă manieră sacră interesele, ba chiar și influența internațională. Și totul devine Pronie.