vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Cu privire la un anumit tip de emoție determinată de „navigarea în rețea”

    Ridicarea din Iad a protoparintilor Adam si Eva (m. Rupnik)

    București, 31 august 2012

    Dragi prieteni care credeți în bunul simț ca virtute,

    Scriu aceste rânduri pentru a vă îndemna la seninătate, chiar dacă, a fi parte din societatea românească vă obligă de cele mai multe ori la un exil interior. Lupta noastră în această viață este una sufletească, adică împotriva răului și a îngerilor săi, împotriva pierderii stăpânirii de sine. A cultiva discernământul și recunoașterea voinței lui Dumnezeu peste noi nu este însă o nevoință evidentă pentru toți și Hristos o spunea deja cu tristețe primelor comunități întemeiate pe apostoli.

    Constatați, desigur, cu „emoție” preocuparea exclusivistă a unor cercuri, prin blog-urile „creștine” postate în rețea, care nu suportă altă formă de exprimare confesională decât a lor. Pentru aceștia, libertatea de opinie pare să fie un semn al demoniacului care lovește nimic altceva decât Biserica lor. Ar trebui să le cerem scuze pentru că ne mai rabdă pământul. Necazul este că, dincolo de frustrările ăstor domni, se recunoaște acel mesianism care tinde să aibă patronatul unei puteri convenabile. Nu ne mai mirăm atunci, răsfoind istoria, de ce idealul politic dorit de aceștia este mâna forte a șefului carismatic care, protejându-și puterea, înăbușă orice opinie, dar și acelora care pun în discuție statutul privilegiat al unui cult care-i slujește într-o perfectă manieră sacră interesele, ba chiar și influența internațională. Și totul devine Pronie.

    Pronia se exprimă în multe feluri, dar niciodată pentru a permite statutar unei părți de a-i da în cap celeilalte. Chiar dacă democrația poate fi recunoscută de unii un rău minor, când cârdășia minciunii sau hoția fac casă cu tirania, iar altarul național tace, ea devine atunci un bine evident. Nu poți să te mulțumești doar pentru că doctrina cultului tău nu este afectată! Oare au auzit acei cuvioși că fără fapte credința lor este moartă? Că impactul creștin la nivelul societății românești e aproape nul, dacă nu se practică spiritul de cinste și altruism pe care Evanghelia îl cere? Se pot mândri degeaba statisticile cu binecredinciosul procent majoritar de afiliere. Dacă asta înseamnă religie stăm bine cu adevărat, pe hârtie.

    Fiecare este liber pentru a avea o opinie, atât timp cât nu se folosește de putere ca să și-o impună pe a lui. Credința nu poate fi o pretenție spirituală și nici nu s-a inventat pe pământ un sistem politic ideal sub pretextul facerii de bine. Vădit atrași pentru a ridica ziduri de piatră spre slava națională, de ce nu mai avem prezentă refacerea morală a societății, transformându-ne până și curtea cimitirului – altădată anticamera Cerului – într-un galactic troc sacru. Nu e oare discernământul taina vieții creștine? Să ne mai mirăm dacă la noi esența încreștinării se manifestă mediocru între nimic și spiritul cultivat prin mănăstiri?

    Iubiți credincioși,

    Adevărul nu este o convenție umană. Pentru cel ce crede el provine din adevărul Fiului lui Dumnezeu, Cel coborât în firea omului din iubire. Hristos n-a venit cu puterea și nici cu statutul privilegiat de a impune legea lui Dumnezeu, ci de a o predica și de a o propune. A predicat Împărăția cerurilor mai ales celor de jos, niciodată din tribunele puterii, celor care aveau ochi să-l vadă și urechi să-l audă. Respectul pentru celălalt era în centrul mesajului său și face astfel parte din însuși „sufletul” Evangheliei.

    Dragii mei,

    Puteți să continuați a face binele fără să vă împiedice cineva, chiar dacă vă poate otrăvi gura Aceluia care rostește veșnic insulte. Buna mireasmă spirituală, de la altarul Cerului, să ne izbăvească pururi de putoarea Iadului!

                                                    Cu arhierești binecuvântări,

                                                                            +MIHAI, episcop vicar greco-catolic al Bucureștilor

    Print Friendly