vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: Alba Iulia

iconostas1

Sfinţirea Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Alba-Iulia

Preasfințitul Mihai, Episcop al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi o mulţime de credincioşi, a sfințit duminică, 1 iunie 2014, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Alba-Iulia. În altarul bisericii alături de hrisovul au fost așezate moaștele Fericitului Martir Vladimir Ghika.

După şapte ani, în care roadele unui dialog interconfesional cu Biserica Ortodoxă Română pentru recuperarea lăcașurilor de cult avute în oraşul Unirii înainte de desfinţarea brutală din 1948 de către statul comunist a Bisericii Române Unite nu s-au materializat, Mitropolia Blajului a dorit ridicarea unei noi biserici în partea centrală a oraşului.

Construcția bisericii parohiei Alba-Iulia II cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a început în 2005, prin modificarea clădirii dezafectate a unei foste centrale termice. Lucrările au luat sfârşit în 2008. În același an, parohul comunității, Pr. Adrian Dobrin i-a încredințat tânărului artist pr. Radu Roșu – discipol al maestrului Ivan Rupnik SJ,  directorul Centrului „Ezio Aletti” din Roma – misiunea realizării în tehnica mozaicului a iconografiei iconostasului și a pereților laterali ai bisericii.

800px-UniónDeTransilvaniaARumanía1918

1 decembrie 1918, Alba Iulia

De ziua naţională, an de an, la Alba Iulia, aceeaşi poveste: politicieni şi ierarhi ai bisericii majoritare care ţin discursuri tot mai patetice dar, în acelaşi timp, tot mai lipsite de substanţă; care se pupă şi care joacă în Hora Unirii cu gândul la căpătarea a niscaiva capital de imagine. Despre ce s-a întâmplat la 1 decembrie 1918 şi despre cine au fost adevăraţii partizani ai Marii Uniri, se vorbeşte tot mai puţin sau chiar deloc. De fapt, în memoria colectivă, ziua naţională nu este despre aceia, ci despre ţuica fiartă şi iahnia cu cârnaţi, eternele pomeni electorale.