vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: Cuvânt de Crăciun

craciun

Dumnezeu cu noi: Emanuel

În ieslea Betleemului copilul așezat pe paie este Dumnezeul cel viu și adevărat, Dumnezeu care se expune, dar nu la întâmplare, ci pentru a se face cunoscut și a ne fi aproape, spunându-ne că dragostea sa pentru noi e fără margini.

An de an, Dumnezeu se lasă cunoscut acelora care, desigur, prin suflul rugăciunii, își întăresc credința. Această fragilitate și deplină umilință a lui Isus ne confirmă în credință. Nimeni și nimic să nu ne poată despărți de El. Chiar de-ar veni valuri mari peste cei ce rămân fideli adevărului, Isus este întotdeauna Pruncul care, prin nevinovăția și deplina dependență a copilului, ne învață Providența Tatălui. Ne cere să ne deschidem prezenței Lui și să-i ascultăm îndemnurile din Evanghelie.

Puterea noastră e rugăciunea care ne deschide spre mărturia credinței Maicii Domnului. Oare ce cugetă întru sine Preacurata, căreia Îngerul îi vestise lucruri minunate, iar acum, într-o completă neputință, ascultă laudele păstorilor, primește închinarea magilor, apoi ia, împreună cu Iosif calea exilului pentru a salva viața Pruncului?

Iubiți credincioși,

Dumnezeu, venit în lume prima dată, a fost recunoscut cu bucurie de cei care aveau inima ușoară și puteau să contemple acel semn al vulnerabilității Copilului sosit în lume ca să meargă în căile noastre. Da, Isus ia calea noastră, iar nașterea sa e certitudinea că viața noastră de aici nu este definitivă. Necazul este că nu mai știm să ne bucurăm cu adevărat. Răceala cu care acceptăm mesajul de bucurie și mântuire este cea mai mare defavoare pentru adevăr și veșnicia sa.

Calea sfințeniei este presărată de pericole, dar demnitatea și calitatea omului stau în acceptarea unui asemenea drum pe care Isus însuși s-a înscris. Neputința de a vedea sau simți acest adevăr este datorată, în parte, sărăciei sufletești, dar și mărginirii la cele trecătoare. După 1990, am crezut prea ușor că alții aveau nevoie de conversiune, scăzându-ne tăria în purtarea crucii pe urmele lui Isus. Or, numai prin asumarea crucii se menține în inima noastră gustul Împărăției și omenia.

Numele lui Dumnezeu: Dumnezeu cu noi – Emanuel – nu este o figură de stil. Sfântul Părinte spune: „Luând numele nostru drept nume de familie, Dumnezeu vine în istoria noastră, s-a lăsat ca să-i scriem istoria. Și azi continuăm această istorie, compusă din har și păcat, iar Domnul nu se obosește să vină după noi: aceasta e smerenia lui Dumnezeu, răbdarea Lui, iubirea Lui”. Așadar, bucuria lui Dumnezeu se află între fiii oamenilor; este aceea de a fi cu noi: Emanuel. Lepădările de legea firii, alterarea simțului dreptății, renegarea umanității însăși, călcarea drepturilor vieții pruncilor se datorează și indiferenței cu care noi, creștinii, tratăm chemarea la viața cu Dumnezeu. Universul în care trăim este construit de alegerile morale, iar abaterile de la adevăr ne duc pe calea opusă luminii, lăsând loc astfel preponderenței răului.

Isus a numit profanarea credinței și a apartenenței noastre la Dumnezeu, la legile sale sacrosante, „urâciunea pustiirii”. Ce înseamnă asta? Este înfrângerea aparentă a lui Dumnezeu – spune Papa Francisc – și stăpânirea temporară a principelui acestei lumi. Împotrivirea față de adorarea Domnului în istoria biblică este înainte de toate pregătită de indolența cu care omul se depărtează de la glasul și de la chipul Dumnezeului celui adevărat.

Pe Hristos nu-l putem pune deoparte. El este victoria, victoria Pruncului care nu ne sustrage pericolelor sau durerilor, ci ne învață să le învingem. Și după încercare va sosi biruința, dar triumful nu-l însumăm cu adevărat decât atunci când am terminat bătălia vieții în care Isus – Dumnezeu s-a înscris ca om, alături de noi.

Dragi prieteni,

Singura cale de reîntoarcere în noi este de a ne pleca fruntea în fața Pruncului din iesle și a continua rezistența. Dumnezeu s-a pus mai prejos de noi. Nu trebuie să ne temem, Copilul sfânt nu vine în lume prin puterea forței exterioare, ci prin curajul nevinovăției și al smereniei harului. Prin încredere, susținută de rugăciune, perseverență și răbdare vom privi spre Cel care a venit în chipul Copilului neajutorat și a fost mai pe urmă străpuns pe cruce. Să putem da ceea ce e mai bun din noi spre mărturie Domnului, fiindcă ceea ce Dumnezeu ne cere, ne și dăruiește. Să-i oferim prinosul de viață cinstită, clădită pe omenie! Vă urez din inimă „sărbători senine și vesele, iar anul nou 2014 cu reînnoită credință!”

Mihai, episcop

DSC00016

De la Isus de ziua Nașterii. Ajungem în fața Pruncului din iesle cu mâinile goale…

Oare ce daruri am putea să-I ducem?

Și anul acesta micii actori de la biserica Sfântul Vasile cel Mare din București ne-au surprins plăcut dându-ne o lecție de învățat. Încă de la început au spus să fim atenți și să luăm o hotărâre: de azi vreau să fiu un creștin mai bun.
Cel de-al Patrulea Mag plecat dintr-o țară îndepărtată cu trei perle frumoase pentru a le dărui Pruncului Isus, ajunge în fața Lui cu mâinile goale.
A cheltuit darurile sale făcând bine celor care aveau nevoie: bătrânei sărace care ar fi murit dacă n-ar fi avut îngrijirea necesară; fetei care dacă nu era răscumpărată ar fi devenit sclavă și, nu în ultimul rând, micuțul care amenințat că va fi dat morții e salvat de inima milostivă a acestei persoane.
Pruncul Isus nu a fost încântat de aurul, smirna și de tămâia aduse de cei trei Magi, apreciază însă și se bucură văzând mâinile goale ale celui de-al IV-lea Mag.
Isus alege să se nască într-o lume săracă, și nu găsește sălaș decât într-o peșteră… probabil dacă s-ar naște azi ar alege același loc, cine știe? Alege să se nască în sărăcia noastră, în locurile întunecoase ale noastre pentru a le lumina și a ne da nouă o rază de speranță. Nu suntem abandonați pentru că avem un TATĂ în ceruri. Și astfel din situația de întuneric și de disperare ajungem să ne luminăm chipul, să zâmbim și să trăim viața cu bucurie în ciuda greutăților pe care le avem cu toți.
Cu mâinile goale… suntem depășiți de situație și nu găsim daruri potrivite lui Dumnezeu. Nu le vom găsi niciodată… Doar El apreciază sărăcia, sinceritatea și inima curată. Când realizăm neputința noastră, mâinile goale, atunci ne dăm seama că noi îi ducem Mântuitorului întreaga noastră ființă, cu bune și cu rele, și îi cerem să ne mântuiască.
Azi ar fi de neconceput să mergi la aniversarea cuiva fără un mic dar… Pruncul însă nu se supără văzând mâinile noastre golite de daruri pentru frați aflați în nevoi. Nu se supără pentru că în fiecare din cei care i-am ajutat noi era El prezent. A văzut totul, vede totul… Iar mâinile noastre goale îi permit Lui să înfăptuiască și mai mari minuni prin noi în lumea de azi în care trăim.
Dumnezeu vrea mâini goale dăruite Lui pentru a le umple de daruri neprețuite care să fie apoi împărtășite celor care au mai mare nevoie. Așadar mâinile noastre se transformă în mâinile lui Dumnezeu care nu încetează să ajute ființa umană să se ridice din întuneric și din disperare.
„Este Crăciunul de fiecare dată când îi zâmbești și îi dai mâna celui de lângă tine.
Este Crăciunul de fiecare dată când în tăcere îl asculți pe cel de lângă tine.
Este Crăciunul de fiecare dată când speri alături de cei care sunt disperați din cauza lipsurilor fizice sau spirituale.
Este Crăciunul de fiecare dată când recunoști cu umilință limitele și slăbiciunile tale.
Este Crăciunul de fiecare dată când îi permiți lui Dumnezeu să se nască în suflețelul tău pentru a-L dărui celorlalți”.
Nașterea Domnului cu bucurie și un An Nou plin de daruri de împărtășit celor nevoiași!
Mulțumiri copilașilor care cu talent ne-au dat această lecție de viață creștină, mulțumiri și părinților care i-au însoțit și i-au sprijinit, mulțumiri și celor care prin truda lor au dăruit daruri inimoase acestor mici actori.

the-adoration-of-the-magi

Am aflat desfătare tainică, veniți să luăm cele din Rai înlăuntrul peșterii!

Iubiți credincioși,

Ne surprind și ne bucură de Crăciun atâtea lumini în orașele noastre, semn că dincolo de goana vremurilor încă omenirea mai păstrează ceva legat de bucuria și lumina Nașterii Domnului. Dar oare este de-ajuns? Și răul se poate travesti în lumină, iar cu minciuna lui face promisiuni, ba chiar minuni. Nu este, în schimb, aici pe pământ minune mai mare ca cel care, cerând iertare, plânge pentru păcatul său.