vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: Episcop Vicar al Bucureștilor

concert-in-memoria-lui-corneliu-coposu-ateneul-roman10-romaniaregala-ro

Prezenţă greco-catolică la concertul în memoria lui Corneliu Coposu

Sub auspiciile Casei Regale a României, marți, 20 mai 2014, a avut loc la Ateneul Român un concert extraordinar, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea omului de stat Corneliu Coposu, figură legendară a democrației românești din secolul al XX-lea.

Concertul și expoziția de documente și fotografii vernisată în aceeași zi au fost organizate de Fundația Română pentru Democrație și de Filarmonica George Enescu.

Sub bagheta maestrului Horia Andreescu și în interpretarea orchestrei simfonice a filarmonicii bucureștene, invitații au avut privilegiul de a asculta Simfonia a III-a Eroica de Ludwig van Beethoven.

La evenimente au luat parte PS Mihai, vicarul greco-catolic al Bucureştiului, PS Claudiu, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore din Blaj, o parte din preoţii din Bucureşti precum şi o mica delegaţie din Sălajul natal al Seniorului.

fotografi: familiaregala.ro şi vicariatbucuresti.ro

DSC_0139

Slujbă de pomenire pentru Corneliu Coposu la 100 de ani de la naștere

În 20 mai se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, om politic, om de cultură şi reper moral al societăţii româneşti.

Cu această ocazie, pentru odihna sufletului Seniorului s-a celebrat duminică 18 mai la Biserica „Sfântul Vasile cel mare” din București o Slujbă de pomenire de către PS Mihai Frățilă, vicarul Bucureștilor, și de PS Alexandru Mesian, Episcop al Lugojului înconjurat de un sobor de preoţi din capitală şi din ţară.

Alături de numeroasa asistenţă au fost de faţă Excelenţa Sa, domnul Emil Constantinescu, preşedinte al României;  surorile Flavia şi Rodica Coposu, precum şi alte oficialităţi, prieteni, colaboratori sau apropiaţi ai familiei Seniorului.

DSC_0015

Curajul de-a improviza – Lansarea cărţii PS Mihai

Miercuri, 14 aprilie 2014, la Librăria Surorilor Pauline din Bucureşti, a avut loc lansarea cărţii Preasfinţiei Sale Mihai: „Curajul de-a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieţii” în prezenţa P.S. Cornel Damian şi al unui important număr de preoţi, călugări, surori şi credincioşi.

10152029_1379820548945057_1801822428041454943_n

Trei zile de prietenie la București

Am petrecut trei zile la București, între 10 și 12 aprilie, la invitația Preasfinţiei Sale Mihai Frățilă, Ierarh al Bisericii Greco-Catolice din România, în prezent Episcop auxiliar de Alba Iulia și Vicar al Bucureștilor. În Biserica Sfântul Vasile – una dintre cele două sanctuare greco-catolice din capitala română – am ținut o prelegere la o sută de oameni de toate vârstele, în cadrul Școlii de Rugăciune fondată de Preasfinţitul Frăţilă, prelat deschis, curajos și profund, în mod evident foarte drag inimii credincioșilor săi. Prin expunerea mea, rostită în franceză, dar tradusă, am sintetizat o imagine de ansamblu a situației catolicismului din Franța, expozeu care mi-a permis să subliniez, în același timp, rolul primordial al creștinismului în istoria și cultura noastră, declinul nesigur al influenței sale în societatea de astăzi, dar, de asemenea, şi semnele de rezistenţă care pot fi observate și cărora le vedem rezultatul în rolul jucat de catolici, și în special de tinerii catolici în lupta pentru apărarea familiei. Publicul, de înalt nivel, a fost deosebit de interesat de tot ceea ce ține de discrepanța dintre discursul oficial, legal, mediatic și realitate, un fenomen cu care românii ieşiţi din comunism în urmă cu mai puțin de douăzeci și cinci ani au fost odată, în mod tragic, obișnuiţi.

Am fost marcat de această întâlnire și de mărturiile, uneori emoţionante, pe care aceasta mi le-a permis să le aud. Am învățat să cunosc mai bine istoria acestei Bisericii de rit bizantin, unită cu Roma, interzisă de către regimul comunist din România între 1948 şi 1989. O biserică care a plătit acei ani grei prin nenumăraţi martiri, ale căror memorie este onorată cu fervoare.

În cursul serii, care a continuat în Casa parohială a bisericii „Sfântul Vasile”, datorită ospitalităţii Părintelui Mărcuş, care a făcut o parte a studiilor sale în Franța, la Seminarul din Ars, am putut admira tradiția francofonă care încă se transmite printr-o anumită elită românească, elită ce nu numai că vorbeşte limba noastră, dar urmăreşte cu atenție tot ceea ce se întâmplă la noi.

A fost la fel şi în timpul zilei organizate de către editorul meu român, Gabriel Liiceanu. Filosof, scriitor, profesor al Universităţii din București, fondator al Editurii Humanitas, pe care un articol, de anul trecut, din Le Monde o definea ca fiind „Gallimard-ul român”. Humanitas a tradus patru dintre cărțile mele: Terorismul intelectual, Corectitudinea istorică, Corectitudinea morală şi Incorectitudinea istorică. Am putut constata că aceste lucrări – în special Terorismul intelectual, care este la a doua ediție în limba română – a cunoscut acolo un adevărat ecou.

Gabriel Liiceanu, om sensibil şi calduros, spirit cultivat, curios și non-conformist, a organizat în mod minunat cea de a doua zi. Dimineața au avut loc două interviuri televizate. Prima dată la HotNews.ro, cu Lucian Popescu, şi traducere simultană a lui Vlad Russo, de la Editura Humanitas, un român care vorbește franceză cu agilitate incredibilă, în timp ce viața nu i-a oferit oportunitatea de a veni Franța. Al doilea interviu a avut loc la Canalul de ştiri Digi24, situat într-o clădire ultramodernă, ​​cu o tehnologie de top, unde am înregistrat o emisiune de 50 de minute cu Luca Niculescu, un tânăr jurnalist care lucrează, de asemenea, și pentru RFI și ale cărui cunoștințe despre Franța și ale limbii franceze m-au impresionat.

Seara, în librăria principală pe care o deţine Humanitas în centrul Bucureștiului, am purtat un dialog, timp de mai mult de o oră, în franceză, în fața a 200 de persoane (care au beneficiat, dacă doreau, de o traducere simultană prin căşti), cu Horia-Roman Patapievici. Scriitor, eseist, fizician și filosof, acesta este unul dintre intelectualii cei mai străluciţi ai țării sale. Numit director al Institutului Cultural Român, în 2005, a fost forțat să demisioneze în 2012, deoarece guvernarea majoritară de stânga de la București l-a considerat deranjant… Este suficient să spun că nu ne-a fost dificil să analizăm într-o singură voce terorismul intelectual exercitat de politiquement correct, răul care afectează grav toate țările europene! Horia-Roman Patapievici, este cel care m-a anunţat că la Paris, Alain Finkielkraut a fost ales la Academia Franceză, veste care ne-a bucurat.

Prietenie creştină, prietenie franco-română: la București, am avut parte de întâlniri deosebite.

De Jean Sévillia

Traducere: ACC

10004040_1379820618945050_8194000279804550071_n

Andrei_Plesu

Andrei Pleșu, invitat la întâlnirile „Școlii de rugăciune” de la biserica Sf. Vasile cel Mare

În prezența unui numeros auditoriu, miercuri seara, 19 februarie 2014, la invitația PS Sale Mihai, Andrei Pleșu a fost oaspetele întâlnirilor „Școala de rugăciune”, la biserica greco-catolică Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă.

Conferința domnului Pleșu – pentru prima dată în interiorul unui lăcaș de cult – a dezvoltat tematici legate de volumul său, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste (Humanitas, 2012). La sfârșitul acestei întâlniri, dialogul care a urmat a fost moderat de decanul Facultății de teologie greco-catolică a Universității din Cluj-Napoca, pr. dr. Cristian Barta.

Andrei Pleșu a ales să-și structureze discursul în jurul temei surprizei, a faptului că exegeza parabolelor este întotdeauna marcată de neprevăzut, paradox și adevăruri care chestionează radical așteptările noastre. El a punctat astfel câteva aspecte metodologice menite a arăta complexitatea unui peisaj hermeneutic pe care, adesea, îl schițăm facil în tușe groase, simpliste. De pildă, exegeza alegorică a sfinților Părinți este indicată de autor ca o schemă clasică de împietrire a gândirii și de epuizare artificială a unui text: X este Isus, Y este Biserica, Z reprezintă ispitele; cazul este închis… putem trece la următoarea parabolă. Pe scurt, spune Pleșu, „când ai impresia că ai înțeles, de fapt n-ai înțeles nimic”. Parabola ascunde și dezvăluie în același timp, „vorbind despre ce nu știm în termenii lui ceea ce știm” (Parabolele lui Iisus, p. 77), mijlocind „ o corecție a dislocării generale, o re-situare convenabilă a celor din afară, o re-alocare a adevărului” (p. 49).

Interpretarea parabolelor în spațiul românesc suferă însă, înainte de lectura cuminte, tributară exclusiv Părinților, și de elementara problemă a traducerii. Andrei Pleșu a vorbit astfel pe larg despre imaginea „copilului” în Evanghelii, în fapt mult mai complexă decât clișeul purității celor mici. Printr-un nuanțat excurs filologic, autorul a arătat că în textul originar există patru termeni diferiți care în românește au fost toți traduși prin „copil”, dar care ar schița însă o imagine ambiguă, cu numeroase penumbre, a copilului. El poate însemna astfel „necopt”, „insuficient educat”, „dependent de altcineva”, iar abia în cel de-al patrulea termen, υἱός (huios), apare înțelesul pozitiv de „fiu”, filialitatea pe care și creștinul este chemat să o asume. Celebrul „lăsați copiii să vină la mine”, ar fi mai corect tradus: „Îngăduiți-le acestor ființe imperfecte, suferinde, să vină la mine”, „Iertați-le acest gest”, iar scena se încheie cu Isus punându-și mâinile pe ei, binecuvântându-i, gestul pe care el l-a mai făcut doar asupra bolnavilor…

Isus nu era un tip amabil, drăguț, ci adeseori aspru, imprevizibil, radical. El a sfidat așteptările contemporanilor și este mereu surprinzător și pentru cititorii moderni ai Evangheliilor. Traducerile pioase ignoră, de pildă, faptul că acolo unde citim „nebun”, se vorbește de fapt de un om prost, nătâng, (v. pilda fecioarelor… „nebune”) iar acolo unde găsim „înțelept/înțelepciune”, ar trebui să citim „pragmatic”, „rațional”, „cu capul pe umeri”. Discursul lui Andrei Pleșu nu a fost în sine provocator pentru simplul fapt că a pus în evidență caracterul intrinsec provocator al Evangheliilor și figura infinit misterioasă a lui Isus din Nazaret.

Întrebările ulterioare i-au dat ocazia autorului să-și mărturisească perplexitatea și în fața altor probleme filosofico-teologice pe care adesea le expediem cu catehismul în mână: putem spune că, având atât de multe lucruri terifiante și absurde, natura este o creație perfectă? S-a tranșat oare problema eternității iadului? Este Spiritul Sfânt „regional”, limitat în acțiunea Sa de limitele Bisericii vizibile?

Un discurs caracterizat în primul rând de tinerețe: Pleșu observă la un moment dat că apostolii erau, în esență, o gașcă de tineri care au schimbat lumea din temelii. Și un discurs ce se deschide spre mister, spre disponibilitatea de a te pune în discuție, de a fi uimit și de a pune întrebări. Spre curajul de a spune, citându-l pe Chesterton, că niciun sentiment nu și-a ascuns Isus… cu o singură excepție, în acele retrageri bruște pe munte: veselia.

„Școala de rugăciune” este un parcurs de nouă întâlniri lunare, din octombrie până în iunie, dedicate ipostazelor mărturiei creștine în veacul contemporan, propuse începând cu anul 2008. Anul acesta tematica se axează pe mărturia unor personalități ale cetății creștine, care prin activitatea și scrierile lor au amplificat sensul clasic al vieții în Hristos, oferind noi abordări ale spiritului Evangheliei în existența celor credincioși.

Alin Vara