vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: Episcop

concert

Concert de colinde la biserica vicarială din Bucureşti

La invitația Vicariatului de București, interpreta Lorena Oltean, membră emerită a grupului artistului Grigore Leșe, a oferit duminică, 19 decembrie, un recital de colinde în stil tradițional în biserica vicarială „Sfântul Vasile cel Mare”.

Artista a încântat auditoriul prin măiestria unei tehnici care redă frumusețea și simplitatea unui cânt adevărat, doinit, legat de lumea rurală de altă dată. Astfel în bucuria crezului interior în faţa Naşterii Domnului s-au regăsit și tematicile dragi ale folclorului românesc: nașterea, nunta, moartea, compasiunea și mărinimia inimii.

Secretariatul Vicariatului de București

Vicariat Bucuresti

Mesajul de Crăciun al PS Mihai

 

Salutul către credincioși al PS Sale Mihai

Un Prunc înfășat și pus în iesle – Păstorul cel mare al lui Israil

Iubiți credincioși,

Marii oameni ai Casei lui Israel și-au început misiunea ca simpli păstori. Nu la întâmplare imaginea păstorului este folosită și de profeți în prevestirile despre Mesia. La Viflaim prezența păstorilor ne descoperă adevăruri aproape uitate. Erau niște oameni extrem de simpli, adevărați ciobani. Ritmul vieții lor era dat de legea turmei, nu numai că erau fără cunoaștere, dar mai ales, după legalismul vremii, neputând respecta sărbătorile, erau considerați păcătoși. Și totuși ce turmă putea reveni la staul fără prezența devotată și de bun simț a unui păstor care își riscă viața pentru oile sale în căile pustiului!

La Viflaim păstorii au mers pentru a-l recunoaște pe Dumnezeu ca pe unul de-al lor, Păstor. Hristos devenea în acest fel pentru ei „Sărbătoarea celor fără sărbători” – cum o spune și un vechi cântec ardelenesc de pelerinaj. Fiul Tatălui trebuia așadar să adune oile pierdute sau împrăștiate ale casei lui Israel, ocazie pentru celebrarea împăcării și bucuriei mântuirii, în sărbătoare.

Monseniorul Javier Echevarría Rodríguez

Prelatul Opus Dei, Arhiepiscopul Javier Echevarría Rodríguez, în Vicariatul de Bucureşti

Aflat la București pentru o întâlnire cu laici care frecventează Misiunea Opus Dei și spiritualitatea Sfântului Escriva de Balaguer, Excelența Sa Monseniorul Javier Echevarría Rodríguez, Arhiepiscop prelat al Opus Dei, a făcut o scurtă vizită Preasfinției Sale Mihai, Vicarul Bucureștilor, sâmbătă, 18 decembrie.

Succesor al Sfântului Josemaria Escriva de Ballaguer, fondatorul Opus Dei, arhiepiscopul Echevarría Rodríguez în cadrul întrevederii cordiale a ținut să evoce figura cardinalului Alexandru Todea – „un om care a iubit atât de mult Biserica” precum și mărturia de fidelitate a Bisericii Greco-catolice la unirea cu Succesorul apostolului Petru.

La sfârșitul vizitei, Arhiepiscopul oaspete și suita sa au făcut un scurt popas de rugăciune la osemintele episcopului Vasile Aftenie depuse în biserica greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului”.

De câțiva ani la București cu aprobarea Arhiepiscopiei romano-catolice, Misiunea Opus Dei este frecventată și credincioși ai Bisericii greco-catolice.

Opus Dei este o instituţie a Bisericii catolice întemeiată de sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer. Misiunea sa constă din răspândirea mesajului că munca şi imprejurările concrete ale vieţii reprezintă prilejuri de întâlnire cu Dumnezeu, de slujire către semeni şi de îmbunătăţire a societății (www.opusdei.ro).

Secretariatul Vicariatului greco-catolic de București

(sursa fotografiei www.opusdei.org)

Programul liturgic al Vicariatului – Naşterea Domnului 2010

Biserica Vicariatului „Sf. Vasile” – str. Polonă 50

Rânduiala Sfintelor Slujbe – Naşterea Domnului 2010

Vineri, 24 decembrie – Ajunul Crăciunului

Orele 18,00 – Vecernia arhierească cu Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare

Sâmbătă, 25 decembrie – Naşterea Domnului

Orele 10, 00  – Sf. Liturghie arhierească

Orele 18,00  – Vecernie – Încheierea Centenarului bisericii

Duminică, 26 decembrie – a II -a zi de Crăciun

Orele 10, 00 – Sf. Liturghie

Vineri, 31 decembrie

Orele 18,00 – Te Deum şi Vecernia arhierească a Sf. Vasile cel Mare

Orele 23,00 – 00,30 Priveghere de Anul Nou

Sâmbătă, 1 ianuarie – Hramul Bisericii Sf. Vasile

orele 11,00 – Sf. Liturghie Arhierească

Comemorarea episcopului Demetriu Radu în Senatul României

Comemorarea episcopului Demetriu Radu în Senatul României

La inițiativa Episcopiei de Oradea și a PS Sale Virgil, Senatul României a evocat azi, 8 decembrie memoria senatorilor uciși ca urmare a bombei puse de anarhicul Max Goldstein în urmă cu 90 de ani. Astfel, în plenul Senatului s-a ținut un moment de reculegere, iar Domnul Senator Ioan Mang a evocat de la tribună biografia și meritele senatorului episcop greco-catolic Demetriu Radu, victimă a acelui atentat.

Din partea Bisericii Române cu Roma, Greco-Catolică, a fost prezent  în locul rezervat invitațiilor de onoare Preasfinția Sa Mihai, episcopul vicar al Bucureștilor, însoțit de Domnul Adrian Merka, Deputat de Bihor pentru minoritatea slovacă și cehă.