vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: Hristos a înviat!

Supper at Emmaus, by Carl Heinrich Bloch (1834-1890) (1)

Cuvantul PS Mihai – Pasti 2014

Dragi credincioşi,

În dimineaţa Învierii, Maria Magdalena caută trupul Domnului în grădină. Împietrită de nelinişte, suferinţa Magdalenei este imediată. E atât de tulburată încât nu-l va recunoaşte pe Isus, atunci când i se v-a arăta. La fel, cum ni se întâmplă şi nouă, dacă îl căutăm pe Dumnezeu acolo unde nu este.

P1030221

Lumina învierii și menirea sa de a străluci în întuneric. Paștile altfel

Învierea ne propune multe înţelesuri simbolice ale vieţii. Înţelesuri profane, la prima vedere, începând cu ouăle roşii de pe masa de Paşti şi culminând cu lumina aprinsă de la slujba nopţii, semn evident al intrării zorilor Cerului în tenebrele umanităţii însemnate de rău şi de păcat.

Dacă L-am întâlnit în credinţă pe Hristos Cel înviat, viaţa noastră va grăi de la sine. Existenţa noastră va fi însăşi această strălucire a lui Hristos.

De aceea, măreţia tradiţiei creştine şi a misiunii sale nu stă în arcurile de triumf pe care le ridică spiritul lumesc sau în ziduri care se înalţă fără convertirea noastră, ci în putinţa de a fi ca Hristos, prin har, în pacea mărturiei lucrului bun, făcut din inimă, cu generozitate.

Trăim la scară mondială vastitatea resentimentului şi a urii. Paştile ne surprind prin lumina care îşi reclamă un rost evident: regăsirea acelui întuneric care are nevoie de ea. Este, într-un fel, stupoarea naturaleţii: lumina străluceşte în întuneric. Oare de Paşti, naturaleţea devine astfel carismatică sau carisma devine naturală? Noul episcop al Romei, Papa Francisc – la fel ca Francesco, sărăcuţul din Assisi al Bisericii medievale, prin forţa şi energia exemplului său – ne arată vie şi posibilă vastitatea omeniei. Astfel, Învierea de anul acesta ne inspiră pentru a cere darul, naturaleţea şi valoarea bunătăţii. Prin carisma unui „Părinte” a cărei autoritate provine nu atât din popularitate, cât mai curând din autenticitate.

P.S Mihai, vicarul Bucureștilor

continuare „România liberă” – 7 mai 2013

 

Blazon PS Mihai

A muri și a învia

A muri și a învia  nu este o simplă figură de stil literar, ci o realitate a vieții de zi cu zi. Știm din experiență că orice schimbare presupune întotdeauna o renunțare, o mică moarte, un mic abandon. Avem aici un sens interior al cuvântului „moarte” atunci când prin renunțări sau goliri de sine creștem sufletește în favoarea unor experiențe care, cu toată duritatea lor, ne maturizează.

            Sfintele Paști sunt o trecere dinspre moarte spre viață cu Hristos și devin astfel ocazia extraordinară de a medita la lucrurile vieții care ne schimbă. Cine își trăiește cu adevărat viața poate constata că trebuie să moară de multe ori pe parcursul trecerii timpului. Crucile vieții, arătându-ne partea goală a paharului, ne-o arată de fapt pe cea plină: ce anume este valid și cu adevărat important în noi. Dacă atitudinile creștine ni se rezumă la bunele obiceiuri transmise din generație în generație printr-un univers exterior, exclusiv tradițional, nu ne va fi ușor să recunoaștem într-un eșec evident darul providențial al descoperirii calității. „Frecventându-l” pe Dumnezeu și citind Evanghelia ca pe cuvântul său viu, prietenesc, de la suflet la suflet, vom rămâne surprinși de cât bine se va umple astfel viața noastră.