vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: PF Lucian Mureșan

Aniversarea a 150 de ani de la fondarea ASTRA, la Blaj

Aniversarea a 150 de ani de la fondarea ASTRA, la Blaj

Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român – ASTRA a sărbătorit la Blaj în perioada 16-18 septembrie 2011 împlinirea a 150 de ani de la fondarea ei în toamna anului 1861, la Sibiu. Manifestările aniversare ale ASTRA au fost organizate cu sprijinul larg al Primăriei Municipiului Blaj şi al Consiliului Judeţean Alba şi s-au bucurat de susţinerea şi participarea unui număr mare de membri, reprezentanţi ai Academiei Române, în frunte cu dl. prof. univ. dr. Eugen Simion, preşedinte al Secţiei Filologice a Academiei Române.

Preafericitul Lucian la București de hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila)

Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din Bucureşti şi-a sărbătorit hramul în prezenţa Întâistătătorului Bisericii Române Unite, Preafericitul Lucian, și a Vicarului Bucureștilor, alături de protopopul Liviu Oțoiu și preoții capitalei, ai Ploieștiului, Craiovei și Brăilei.

Peste două sute de credincioşi din capitală au onorat-o pe Maica Domnului, urmărind Sfânta Liturghie și din sala „Episcop Aftenie” care s-a inaugurat cu această ocazie. Au participat și Surori ale Congregației Inimii Neprihănite.

Au fost prezenți Preasfinția Sa Cornel Damian, episcop auxiliar de București, Excelența Sa Domnul Michael Schwarzinger, Ambasadorul Austriei, și Domnul Radu Negrei, reprezentant al Primarului general al capitalei.

Predica PF Lucian la hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila) din București

PREDICA PREAFERICITULUI LUCIAN

la Sfânta Liturghie de hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila) din București

15 august 2011

„I-a dat jos de pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți”(Luca 1, 52)

Iubiți credincioși,

Cu toții suntem azi pelerini ai Maicii Preacurate, dar nu într-un sanctuar special sau la vreo mănăstire, ci tocmai aici, în inima capitalei, unde continuă să se simtă cu toate încercările suflul românesc greco-catolic.

Sărbătoarea de azi și cadrul vieții noastre de credință ne confirmă adevărul că în fața lui Dumnezeu contează cele mici, cele disprețuite de lumea exterioară, cele fără putere. Maica Domnului a cărei Adormire binecuvântată prăznuim este imaginea desăvârșită a nimicului omenesc folosit prin ascultare de lucrarea harului desăvârșit. Preasfânta Fecioară propune astfel fiecărui om de credinţă calea adevăratei familiarităţi cu Cristos: „mama mea şi fraţii mei, spune Domnul, sunt cei care ascultă cuvântul şi-l păzesc” (Lc. 11, 28). Fără rugăciune nu este cu putinţă a afla măsura vieţii cu Isus şi continua mărturia a binelui în lume – apartenenţa şi familiaritatea cu Dumnezeu. Dumnezeu Însuși ne cere acel puțin pe care numai noi i-l putem oferi, membre ale aceluiași trup: la bucurie, dar și la necaz. Restul e har, iar viața o va confirma chiar dacă pentru unii poate va fi mult prea târziu.

Anunţ: Vizita la Bucureşti a Preafericirii Sale Lucian, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului

Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, va celebra anul acesta praznicul Adormirii Maicii Domnului în Vicariatul de Bucureşti.

Programul liturgic al acestei sărbători la Biserica Adormirea Maicii Domnului (str. Sirenelor 39) este următorul:
14 august – Dumini : Ajunul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului
– Orele 9, 15 – Rozarul de bucurie
– Orele 10, 00 – Sf. Liturghie (începe Privegherea cu rugăciune de închinare – adorație – în faţa Altarului care se termină la orele 22, 00)
– Orele 12,00 – Rozarul de lumină şi cîntece
– Orele 16, 00 – Rozarul de durere
– Orele 19,00 Vecernia arhierească
și Prohodul Maicii Domnului (înconjurarea Bisericii cu lumânări aprinse)
 Orele 21,30 Rozarul de mărire (încheierea privegherii)
15 august – Luni : Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

PS Mihai, la Mănăstirea St. Elie de la St. Remy-le-Montbard (Franța)

PS Mihai, la Mănăstirea St. Elie de la St. Remy-le-Montbard (Franța)

Preasfinţia Sa Mihai, episcop auxiliar de Blaj, Vicarul greco-catolic de București, a celebrat Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie și aniversarea a 20 de ani de la fondarea Fraternității cu numele profetului la Mănăstirea Sr. Elie de la St. Remy-le-Montbard (Franța)

La Carmelul de la St. Remy-les-Montbard, mănăstirea mamă a Schitului Sfânta Cruce de la Stânceni, s-a sărbătorit în zilele de 19 și 20 iulie sărbătoarea Sfântului Ilie Prorocul precum și cei 20 de ani ai Fraternității Sfântului Ilie. Asociație ecumenică compusă din prietenii și susținătorii Carmelului de tradiție bizantină reunește catolici, greco-catolici, ortodocși, anglicani, evrei, armeni, protestanți pentru care figura profetului este exemplu de trăire și consecvență de credință după motto-ul „Tu ești viu Doamne Dumnezeul lui Israel în fața căruia stau”.