vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: PS Mihai Frățilă

prea sfintitul mihai fratila

Program: Instalarea Preasfinţiei Sale Mihai ca Eparh al Eparhiei greco-catolice de Bucureşti

Pe data de 30 august 2014 se va celebra instalarea canonică a Preasfinţiei Sale Preasfinţitul Mihai ca primul Episcop Eparh al noii Eparhii greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti.

Cu acest prilej, vineri 29 august, la ora 16.00, va avea loc prezentarea cărţii Despre cer şi pământ: Papa Francisc în dialog cu Rabinul Abraham Skorka despre familie, credinţă şi rolul Bisericii în secolul XXI, la Librăria Cărtureşti (Str. Arthur Verona 13-15). La ora 18.00, în Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare” (str. Polonă 50) se va celebra Slujba Vecerniei.

Sâmbătă 30 august, la orele 10.30, în catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, Preafericitul Părinte Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, va prezida Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în prezența Eminenţei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei Bisericilor Orientale de la Roma.

La ora 18.00, tot în Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”  (str. Polonă 50) va avea loc lansarea volumelor: Catedrala. O istorie de har;  PS Claudiu Pop, Reîntoarcerea la vestea cea bună. Mici răsfrângeri ale unei mari lumini (Meditaţii la Evangheliile duminicilor, publicate pe site-ul e-communio.ro); Alexis Dimcev, „M-am căsătorit sufleteşte cu Biserica”. Drumul unui martir: Vasile Aftenie (1899-1950). Biografie critică.

Conform Codului Canoanelor Bisericilor Orientale şi a Dreptului particular al Bisericii Române Unite, înscăunarea canonică a noului Episcop Eparhial se înfăptuieşte în cadrul Sfintei Liturghii. Cu această ocazie, noul Episcop Eparh va primi din mâna Arhiepiscopului Major al Bisericii Române Unite toiagul, mantia şi mandatul – prin citirea publică a scrisorii de prevedere canonică sub sigiliul Arhiepiscopiei Majore de la Blaj – de a păstori episcopia.

Sfânta Liturghie, în cadrul căreia va avea loc instalarea canonică a Preasfinţiei Sale Preasfinţitul Mihai ca Episcop Eparh al noii Eparhii, va fi transmisă în direct la TVR 2 şi pe internet (vicariatbucuresti.ro şi e-communio.ro) începând cu orele 10.30.

Clerul şi credincioşii greco-catolici de pe teritoriul Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, invită pe toţi oamenii de bunăvoinţă să participe la această mare bucurie, uniţi în rugăciune şi credinţă, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu şi spre binele sufletesc al neamului românesc.

afis-instalre

_DSC2378p

Anunț: Hramul capelei „Schimbarea la Față”

Miercuri, 6 august 2014

În sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, capela din Bucureşti de pe strada Bogdan Vodă 6 îşi va celebra hramul.

Preasfinția Sa Mihai, Episcopul Greco-Catolic al Bucureştilor, va celebra o litughie arhierească începând cu orele 18,00.

prea sfintitul mihai fratila

Anunţ: 30 august 2014 – Înscăunarea primului Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti

Pe data de 30 august 2014 se va celebra instalarea canonică a Preasfinţiei Sale Preasfinţitul Mihai ca primul Episcop Eparh al noii Eparhii greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti.

Cu acest prilej, la orele 10.30 la catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, Prefectul Congregaţiei Bisericilor Orientale de la Roma, Eminenţa Sa Cardinalul Leonardo Sandri, va prezida Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pontificată de Preafericitul Părinte Cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice.

Conform Codului Canoanelor Bisericilor Orientale şi a Dreptului particular al Bisericii Române Unite, înscăunarea canonică a noului Episcop Eparhial se înfăptuieşte în cadrul Sfintei Liturghii. Cu această ocazie, noul Episcop Eparh va primi din mâna Arhiepiscopului Major al Bisericii Române Unite toiagul, mantia şi mandatul – prin citirea publică a scrisorii de prevedere canonică sub sigiliul Arhiepiscopiei Majore de la Blaj – de a păstori episcopia.

Împreună cu clerul şi credincioşii greco-catolici din teritoriul Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, invităm pe toţi oamenii de bunăvoinţă să participe la bucuria noastră, uniţi în rugăciune şi credinţă, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu şi spre binele sufletesc al neamului românesc.

Prin mandat episcopal

 

Pr. Liviu Oţoiu

Protopopul greco-catolic al Bucureştilor

maini-impreunate

Anunţ: Şcoala de rugăciune – ultima întâlnire

Miercuri, 18 iunie, de la 18.30  în cadrul ciclului de conferinţe Şcoala de rugăciune va avea loc ultima întâlnire din anul pastoral 2013-2014.  Invitat va fi Preasfinţitul Mihai care va vorbi despre Providenţa Divină.

 

 

virgin-mary

Consacrare la Inima Neprihănită a Maicii Preacurate a noii Eparhii greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti

La Fatima, în 13 iunie, un mic grup de pelerini din capitală va Consacra la Inima Neprihănită a Maicii Preacurate noua Eparhie greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. Chemăm la rugăciune în vederea mântuirii sufletelor, a întăririi comuniunii cu Biserica Romei, a fidelităţii faţă de tradiţia Bisericii Române Unite şi a propovăduirii Evangheliei în sânul neamului românesc.

Consacrare la Inima Neprihănită a Maicii Preacurate*

Preasfântă curată, Preabinecuvântată, mărita Doamna noastră, Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, cu încredere de fii venim la Tine să ne consacrăm Inimii Tale Neprihănite, primește-ne, Te rugăm, noi fiii Tăi, întru îmbrățișarea iubirii Tale de Mamă; fii nouă scut puternic și neînvins de apărare în lupta de mărturie pe care o susținem pentru Hristos Isus, Domnul și Dumnezeu nostru, Fiul Tău, și pentru Una , Sfântă, Catolică și Apostolică a Lui Biserică; fă să se desăvârșească darul lui Dumnezeu întru neputințele noastre, ca îmbrăcați cu putere de Sus, să punem buna mărturie, neînfricați și neînfrânți mărturisitori și apărători ai dreptei credințe până la sfârșit.

Precum ai cerut la Fatima, îți consacrăm Ție, Inimă Neprihănită, şi prin tine, Inimii Preasfinte a Lui Isus, tot ce este în noi şi în jur, tot ce suntem şi avem să-ți aparțină şi să se împărtășească de binecuvântările tale de Mamă, îți consacrăm Rusia, în unire cu Sfântul Părinte Papa.

Ție îți consacrăm viețile noastre şi ale credincioșilor, lumea întreagă, Biserica, țara şi întreg neamul nostru românesc.

În genunchi, la picioarele tale, consacrăm în mod solemn, astăzi, Inimii Tale Neprihănite toată Eparhia „Sfântul Vasile cel Mare” de București, arhiereu, preoți și credincioși, ca de acum înainte să domnești pururi peste noi.

Fă ca în eparhia noastră să rămână tare şi nezdruncinată credința în Dumnezeu, în Tine, precum şi în Biserica Catolică, în deplină unitate cu Sfântul Părinte Papa.

Păstrează pururi trează şi sporește în sufletele credincioșilor speranța Împărăției Cerului. Cu văpaia Inimii Tale aprinde în inimile noastre flacăra iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de oameni, potolește cu puterea ta ura şi vrajba dintre frați, destrămând,pururi și în tot locul, lucrarea celui rău. Vino în ajutorul nostru și fii apărătoarea noastră în toate primejdiile şi ispitele, fii călăuza noastră.

Adu-ți aminte, Fecioară preamilostivă, că suntem fiii acelora care nu și-au părăsit credința, preamărind numele tău de Mamă fără încetare. Primește ofranda noastră şi du-ne rugăciunea Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Și ieșind din luptă învingători, cu puternicul Tău ajutor, Preacurată Fecioară, să preamărim pe Domnul în toate zilele vieții, închinând cu a Ta povățuire toate puterile ființei noastre, întru mărturia Bisericii Greco- Catolice, renăscută în durerile încercărilor.

Așadar, cu ocrotirea-Ți de Mamă iubitoare, să ne învrednicim la suprema chemare de a intra întru bucuria Domnului Isus și a-L preamări cu Tine, Împărăteasă și Doamnă, și cu toți Îngerii și Sfinții întru fericirea Împărăției Sale,împreună cu Cel fără de început și cu Preasfântul, Bunul și de viață Făcătorul său Spirit, în vecii vecilor.

Amin.

Inimă Neprihănită a Mariei ne refugiem întru Tine!

* Rugăciune rostită în Pelerinaj, la Fatima, în 13 iunie 2014, cu binecuvântarea P.S. Mihai, Episcop al Eparhiei „Sfântului Vasile cel Mare” de București.