vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: ziarul România Liberă

Mons. Vladimir Ghika

Vladimir Ghika – Zestrea de sfinţenie a unui nou martir român în Biserica Universală

Vestea recunoaşterii martiriului monseniorului Ghika de către noul Papă Francisc, printre primele acte oficiale ale pontificatului, ne-a oferit încă o şansă – nesperată parcă în aceste vremuri tulburi – de a vedea că şi România are acces la acel circuit al valorilor universale scrise prin simplitate, fără trâmbiţări inutile.

Monseniorul Prinţ Vladimir Ghika, decedat în 1954 la închisoarea Jilava la vârsta de optzeci şi unu de ani, spunea că unirea cu Roma nu l-a făcut mai puţin ortodox, ci l-a ajutat să-şi adâncească crezul în această extraordinară sensibilitate de spirit pe care a construit-o Biserica Catolică Una, a primelor secole. Figură de înaltă clasă, nepot de principe, înrudit cu elita boierimii româneşti şi aristocraţia Fanarului, dar şi cu nobilimea europeană, prin mama sa, Moret de Blaremberg – care descindea tocmai din Henric al IV-lea al Franţei – are ascendentul sufletesc al personajului care face istorie.

Blazon PS Mihai

„Deşteaptă-te, române!”, Olimpiada şi curajul mândriei noastre naţionale

Am sărbătorit recent darul unei cărți, mai presus de mofturile scriitoricești ale momentului tulbure pe care-l trăim, la publicarea recentă a unei variante manuscrise a Jurnalului lui Nicolae Steinhardt. Am putut contempla astfel un text rescris din memorie după pierderea temporară a primului jurnal, devenit legendă mult mai târziu, prin publicarea sa din 1990. Deunăzi, acest jurnal, extaz mirabil al unui suflet consumat de fericirea posibilă, pe care Dumnezeu continuă să o ofere în locuri unde nimeni nu o caută, mi-a sugerat mai mult ca oricând tragismul acelei frumuseți, aproape intangibilă, pe care am sperat-o în decembrie 1989, crezând că ne-am eliberat de spectrul dictaturii. Eliberare căreia i-a lipsit, din păcate, și exorcizarea necesară, care s-a tot îndepărtat în anii care au venit, pe nesimțite și negândite. Și chiar de speram ca într-o bună zi comunismul să se curețe dintre noi, cu toate că întârzia să o facă, credeam că atunci când o va face va părăsi definitiv scena conștiințelor noastre.