vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    În prezența oficialităților bisericești, a membrilor Congregației asumționiste din România și a numeroșilor invitați a avut loc pe 17 ianuarie inaugurarea Centrului cultural și de mărturie creștină al Părinților Asumționiști din București de pe strada Christian Tell.

    Clădirea neogotică construită de congregația asumționistă în anii 30 care adăpostea foaierul de studenți și celebra bibliotecă de studii bizantine, recuperată prin eforturile inginerului Laurențiu H. Moisin în 2005, reintră astfel în circuitul creștin al capitalei. După aproape doi ani de reparații și restaurări capitale, clădirea adăpostește centrul de întâlnire și dialog cu o bibliotecă patristică de circa 15.000 de volume, precum și sediul unui mic foaier de studenți.

    Prezența asumționistă la București este juridic sub oblăduirea Bisericii greco-catolice. Comunitatea are 4 preoți de rit latin, dintre care părintele Cornie Nelissen  este biritual.

    Ceremonia de inaugurare a fost deschisă de salutul Superiorului comunității, părintelui Lucian Dâncă. A luar cuvântul apoi părintele Michel Kubler, directorul Centrului, care a introdus conferința ministrului de externe al României, domnul Teodor Baconschi, despre mărturia creștină în Europa de azi.

    A urmat apoi sfințirea cu Marele Mir a icoanei Sfinților patroni ai centrului de către Preasfinția Sa Mihai, Vicarul greco-catolic al Bucureștilor dimpreună cu arhiepiscopul romano-catolic, Monseniorul Ioan Robu. Cei doi arhierei au rostit scurte cuvântări.

    La inaugurare au mai fost prezenți Andrei Pleșu, Cătălin Buciumeanu de la Administrația prezidențială, Monseniorul Baudouin, Secretarul Nuntiaturii apostolice, Dr. Daniel Zikeli, Episcop vicar al Episcopiei luterane CA din România, Părintele Julio, Delegatul Superiorului general al congregației călugărești, Părintele Griere, provincialul francez de care depinde și misiunea de la București, Consulul Belgiei la București, Însărcinatul cu afaceri culturale al Ambasadei Franței.

    Ceremonia a fost urmară de un cocktail unde a fost prezent și Excelența Sa Ambasadorul Franței la București, Domnul Henri Paul.

    Din partea Bisericii Ortodoxe Române era anunțată sosirea episcopului vicar patriarhal Varlaam, care nu a putut fi prezent.

    Despre istoria Congregației Asumționsite în România a se vedea:
    http://www.assomption.org/Roumanie/AsumptRom1923.htm

     

    Redăm mai jos salutul PS Sale Mihai:

    Înalt Preasfinția Voastră,

    Excelențe,

    Reverend Pere Representant du Superieur general

    Cuvioși părinți, Stimați oaspeți, dragi prieteni,

    Inaugurăm azi în primul rând un loc al confluențelor creștine și, sperăm, al cultivării bunului simț în arealul creștin al Bucureștiului. Ne încurajează frumoasa tradiție a Părintelui DAlzon și a ucenicilor săi, dar și rezultatele impresionante ale mărturiei lor prin membrii români. Sosiți în țara noastră în 1923 la invitația Mitropoliei greco-catolice de la Blaj și apoi sub patronatul episcopului unit Valeriu Traian Frențiu de Oradea din 1924, iar din 1934 în capitală, s-au arătat oameni cheltuiți pentru înțelegerea tradițiilor Bisericii Răsăritului, erudiți ai Spiritului și neobosiți dascăli ai virtuților creștine.

    Azi, Părinții Asumționiști pun iarăși cu smerenie bazele unui așezământ căruia îi dorim fidelitatea fără de greș la dumnezeiasca Providență și la cultura dialogului de suflet al neamului nostru românesc. Nu la întâmplare mâine vom începe Săptămâna rugăciunii pentru unitate. Suntem sub bune auspicii, dar suspinăm adesea după o unitate imaginară. Atunci când evocăm unitatea creștinilor visăm de cele mai multe ori la absorbții, ca celălalt să fie gata să renunțe la ceea ce îi reprezintă, până la urmă, nu alegerea conștientă sau dorința de a cunoaște adevărul, cât moștenirea unei culturi de practică religioasă în care s-a născut și a crescut.  Desigur condiționarea sau piedicile culturale sunt adesea mai puternice de orice credință, dar a ieși din ele, a le depăși, este mai curând un rezultat al evoluției istorice decât al bunăvoinței personale.

    Cartea Ieșirii din Vechiul Testament  ne spune că generația de evrei ieșită din pământul Egiptului nu putea să înțeleagă rostul și bucuria nouă a unui tărâm oferit de Dumnezeu. De aceea ei au trebuit să-și lase osemintele în pustie fără să cunoască libertatea făgăduinței. Azi, în România vechea generație aproape a trecut, dar nu suntem mai atenți la crezul nostru întrupat în mărturie. Trecutul, dar și istoria recentă ne spun că crezul interior poartă în sine o slabă mărturie atunci când ne compromit alegerile personale. Lucrul cel mai grav este că începem să ne revoltăm nu fiindcă ne pierdem inocența, ci pentru că nu observăm că e tocmai crezul care ne împiedică să admitem că putem greși!

    Dragi părinți asumționiști,

    Deschideți azi încă un loc al comuniunii și, sperăm, mai puțin al diplomației mondene. Noi românii, mai direcți din fire, nu vom fi poate așa de sensibili pentru început la lucruri elaborate, dar le acordăm afecțiunea acelora care învață să ne respecte chiar și neputințele cu care, vă asigurăm, nu ne obosim în a le combate.

    Veți ști, desigur, că planul cel mare al unei vieți este tocmai acela de a nu avea unul. Atenți la prioritatea persoanelor veți vedea că Dumnezeu va susține orice lucru bun și în misiunea dumneavoastră, oricât de mic ar fi. Eliberându-vă de orice fel de prejudecată veți recunoaște minunile lui Dumnezeu, veți face voia Lui și veți ajuta adevărul, întrupându-vă în respectul pentru Bisericilor noastre și în deferența de care vă asigurăm.

    În încheiere, dar nu în ultimul rând, pentru noua Misiune asumționistă Sfinții Petru și Andrei de la București, alături de speranțele și urările celor prezenți, am onoarea și misiunea de a vă transmite salutul cordial, felicitările, dar mai ales binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Române Unite, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Lucian.

    Vivat, crescat, floreat!

    Secretariatul Vicariatului de București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Inaugurarea Centrului Sfintii Apostoli Petru şi Andrei al Părinţilor Asumţionişti, la București

    Print Friendly