Episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, vestitorul unirii Transilvaniei cu țara de la Alba Iulia, alături de Regina Maria și Regele Ferdinand.

„Dacă pentru
strămoșii noștri romani
toate drumurile duceau la Roma,
pentru noi, românii ardeleni,
toate drumurile duc la București.
Acesta este
Sionul Neamului Românesc.”

Adresarea episcopului unit Iuliu Hossu
către Regele Ferdinand,
Regina Maria
și Parlamentului României
cu ocazia venirii la București
și înmânării actului unirii
Transilvaniei cu țara.

Înființarea noii eparhii la București reia un proces istoric firesc ce a fost întrerupt brutal de dictatura comunistă. La ordinele Moscovei, comuniștii din România au scos în afara legii Biserica Greco-Catolică, lăcașele de cult au fost confiscate, fiind arestați și păstorii credincioșilor uniți din Capitală – episcopul Vasile Aftenie, protopopul Tit Liviu Chinezu (consacrat episcop auxiliar pentru București în clandestinitate), Zenovie Pâclișanu, academician și preot greco-catolic numit de către Nunțiul Apotolic vicar general pentru București după arestarea primilor doi.

1930. Concordatul

După Marea Unire, în 1930, în baza Concordatului dintre Statul român și Sfântul Scaun, tot teritoriul Vechiului Regat a intrat în componența Arhiepiscopiei greco-catolice de la Blaj.

În afara arcului carpatic, urmare a emigrării, începând cu a doua jumătate a secolului XVIII se înființaseră comunități ale credincioșilor români uniți cu Roma.  În 1816, în Țara Românească se aflau circa 12.000 de credincioși greco-catolici veniți din Transilvania.

După revoluția de la 1848, desființarea iobăgiei și Unirea Principatelor, a existat un alt val important de emigrare din Transilvania. Mulți români greco-catolici s-au stabilit la București – devenit Capitală a României. Arhiepiscopia de la Blaj le-a trimis drept păstor un tânăr preot cu studii la Roma – Demetriu Radu. El a predicat românilor uniți în catedrala Sfântul Iosif și a cumpărat, în 1892, terenul din strada Polonă, pe care a fost ridicată, în 1909, biserica „Sfântul Vasile cel Mare”.  După ce Demetriu Radu a fost numit episcop de Lugoj, a fost trimis la București un alt păstor – Ioan Bălan, protopop al Bucureștilor. Și acesta avea să devină ulterior episcop, în fruntea Eparhiei de Lugoj. A fost urmat în păstorire la București -între 1934-1938- de către părintele protopop, pe atunci, Vasile Aftenie.

1940. Crearea Vicariatului la București

În 1940 a fost înființat Vicariatul pentru București și Vechiul Regatm cu episcop vicar auxiliar – PS Vasile Aftenie. Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” a primit astfel rangul de biserică vicarială. Episcop vicar a fost numit PS Vasile Aftenie, care fusese preot în Capitală până în 1938, iar protopop al Bucureștilor – părintele Tit Liviu Chinezu.

Afluxul de refugiați greco-catolici din Transilvania către București a crescut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial mai ales după anexarea nord-vestului Ardealului. În biserica vicarială de pe str. Polonă nr.50, Fericitul Vladimir Ghika – preot catolic  ce avea permisiunea de a sluji în ambele rituri, latin și oriental – lua parte la rânduielile liturgice bizantine și rugăciuni, organizând celebrele conferințe pentru tinerii catolici și ortodocși sub egida ASTRU – Asociația Studenților Români Uniți.

1948-1989. Prigoana.

În 1948, după o campanie furibundă  presei comuniste și autorităților, la instigarea Moscovei regimul comunist a scos în afara legii Biserica Română Unită cu Roma, a confiscat lăcașele de cult și i-a arestat p toți cei șase episcopi, pe preoții, călugării, călugărițele și credincioșii care continuau să opună rezistență. Au fost arestați PS Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu, Zenovie Pâclișanu. O vreme, până în 1952 când a fost arestat și el, credincioșii uniți din București au găsit discretă îndrumare spirituală la Fericitul Vladimir Ghika. Prigona comunistă a întrerupt astfel dezvoltarea firească a comunității unite din București, biserica trecând în clandestinitate, mutându-se în casele credincioșilor, în lagăre și închisori.

2008. Reînființarea Vicariatului la București

Prohodul Domnului la biserica greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din București.

După prăbușirea regimului comunist în 1989 și vremurile tulburi care au urmat, în urma unor cereri repetate ale credincioșilor din Capitală, în 2008 Biserica Română Unită cu Roma a decis reînființarea Vicariatului și numirea PS Mihai Frățilă ca episcop auxiliar pentru Arhiepiscopul Major cu sediul la București. PS Mihai i-a fost încredințată păstorirea întregului teritoriu al Vechiului Regat. Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Polonă a redevenit biserică vicarială.

2014. Înființarea Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan a decis, cu acordul Sfântului Părinte Francisc, înființarea Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București (Eparchia Sanctus Basilius Magnus Bucarestiensis Romenorum).PS Mihai a devenit Episcop eparhial al noii eparhii, iar  biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti a primit rangul şi statutul de Catedrală a noii eparhii.

Teritoriul canonic al noii eparhii greco-catolice cuprinde capitala României şi judeţele provinciei istorice a Ţării Româneşti (Oltenia, Muntenia şi Dobrogea).

Gelu Trandafir