vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Predica PF Lucian la hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila) din București

    PREDICA PREAFERICITULUI LUCIAN

    la Sfânta Liturghie de hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila) din București

    15 august 2011

    „I-a dat jos de pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți”(Luca 1, 52)

    Iubiți credincioși,

    Cu toții suntem azi pelerini ai Maicii Preacurate, dar nu într-un sanctuar special sau la vreo mănăstire, ci tocmai aici, în inima capitalei, unde continuă să se simtă cu toate încercările suflul românesc greco-catolic.

    Sărbătoarea de azi și cadrul vieții noastre de credință ne confirmă adevărul că în fața lui Dumnezeu contează cele mici, cele disprețuite de lumea exterioară, cele fără putere. Maica Domnului a cărei Adormire binecuvântată prăznuim este imaginea desăvârșită a nimicului omenesc folosit prin ascultare de lucrarea harului desăvârșit. Preasfânta Fecioară propune astfel fiecărui om de credinţă calea adevăratei familiarităţi cu Cristos: „mama mea şi fraţii mei, spune Domnul, sunt cei care ascultă cuvântul şi-l păzesc” (Lc. 11, 28). Fără rugăciune nu este cu putinţă a afla măsura vieţii cu Isus şi continua mărturia a binelui în lume – apartenenţa şi familiaritatea cu Dumnezeu. Dumnezeu Însuși ne cere acel puțin pe care numai noi i-l putem oferi, membre ale aceluiași trup: la bucurie, dar și la necaz. Restul e har, iar viața o va confirma chiar dacă pentru unii poate va fi mult prea târziu.

    Măsura Domnului sunt așadar lucrurile cele mici: „Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, pe cei bogați i-a scos afară deșerți”(Lc. 1, 53). Din cele mici ne aflăm mântuirea, dar ne și putem expune pierzării. Copilăria interioară a Maicii Sfinte nu ne face să fim naivi față de voia Cerului, ci ne îndeamnă la acea încredințare care ni-l aduce pe Dumnezeul cel adevărat în viață nu pe cel pe care l-am forjat noi după metehnele sau interesele noastre. Nu e simplu să acceptăm un Prunc neputincios înfășurat în iesle, un Dumnezeu care să poată fi batjocorit, maltratat, pus pe cruce și omorât fără ezitare tocmai de cei care primesc astfel invitația de a intra pe ușa mântuirii. Nu e simplu să credem acestui fel al Tatălui de a veni la inima noastră fiindcă ne scandalizează prin forța slăbiciunii și a lucrurilor aparent fără însemnătate pe care nu numai Sfânta Fecioară, dar și Isus însuși le-a ales în mod voit.

    Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său pentru noi” – ne spune adesea Scriptura. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât i-a mai dat omenirii și o Maică astfel ca în Crucea vieții să ne simțim cu adevărat înrădăcinați în Cristos. De aceea Preacurata ne spune și azi că împărtășirea cu Domnul nu e făcută din calcule, ci din dragoste. Numai dragostea întăreşte mărturia unui crez. Această dragoste oferă forţă chiar şi celui prigonit să ierte toate pentru Înviere.

    Iubiți credincioși,

    Maica Domnului a ştiut să depăşească prin har contradicția dintre acțiune, rugăciune și  atenția pentru harul prezentului. Acest conflict este ilustrat nu numai în exemplul celor două surori ale lui Lazăr din Evanghelia de azi, dar şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Încredințând lui Dumnezeu fiinţa şi viaţa sa, Maica Domnului a fost cuprinsă de har, putând astfel să facă din voinţa cerului lumina ei pentru viaţă. Elogiul pe care Isus îl primeşte de la femeia din popor, impresionată ca şi ceilalţi prezenţi, o aduce în lumină pe Născătoarea de Dumnezeu, dar nu într-o variantă umană, mondenă, ci profundă, teologică fiindcă fericirea Maicii Sfinte e compusă din primirea Cuvântului dumnezeiesc, păzirea lui şi a împlinirii sale. Așa cum ar trebui să fie pentru noi dacă am ține la statutul de creștini adevărați și, nu în ultimul rând, la poziția de membri ai Bisericii Greco-Catolice.

    Am constatat împreună că Maria propune fiecărui om de credinţă calea familiarităţii cu Cristos: „mama mea şi fraţii mei, spune Domnul, sunt cei care ascultă cuvântul şi-l păzesc (Lc. 11, 28)”. Pentru creştini la rândul lor, fără  rugăciunea statornică nu e cu putinţă a afla măsura vieţii şi a continua mărturia binelui în lume – adică apartenenţa şi familiaritatea cu Dumnezeu. Adică măsura lucrurilor mici, neînsemnate dar care compun fără greș planul ceresc, iată, în smerenie!

    Dragii mei,

    Parafrazând aceste adevăruri ilustrate de Sfânta Evanghelie a Sărbătorii de astăzi, aș dori să spun că a aparține Bisericii Unite nu este o meserie, dar nici o simplă nevoie de spiritualitate. Rodnicia apartenenței voastre depinde în mare parte de puterea de a vă simți fii ai unei generații care nu numai că v-a dat viața, dar care și-a plătit cu vârf și îndesat trăsăturile interioare. E un lucru care face parte din credință, dragii mei. Nu e o simplă cămasă pe care să o poți schimba la plăcere – cum spunea vlădica Aftenie a cărei pioasă pomenire facem. Aici de lângă osemintele lui venerate ce crez s-ar putea reînnoi oare decât acela al recunoștinței de a fi încredințați de dragostea lui Dumnezeu și a Maicii Sfinte? Acel crez de a fi onorați să împărtășim soarta celor care continuă să se compromită doar cu voința lui Dumnezeu și a continua să existe cu sfântă încăpățânare. De aceea țin să vă mulțumesc că ați ales să fiți parte a Bisericii Române Unite și nu v-ați mărginit să lepădați o moștenire spirituală vie unei situații de confort, chiar și aparent spiritual, nerenegându-vă tradiția de credință, sfințită de jertfa acelei generații care v-a dat viața. A primi viață înseamnă și răspunderea moștenirii unui anumit fel de a fi și a simți în Biserica lui Cristos, în propriul neam și misiunea sa creștină, în bunul simț elementar, inevitabil evanghelic.

    Preasfinția Voastră, Preasfințite Mihai, Cuvioși Părinți, Distinși oaspeți, Iubiți credincioși,

    Nu este un secret că universul și mentalitatea capitalei sunt deosebite, parohiile noastre de aici nu sunt de cartier, iar eforturile trebuie concentrate mai ales pe duminică și sărbători. Știu că în multe locuri liturghia se continuă cu întâlniri care explică simțul misionar, dar și efortul sau riscul pe care credinciosul îl asumă să rămână atașat Bisericii Române Unite. Viața comunităților la București, misiunea Vicariatului nostru, înseamnă adesea pentru noi toți un mod de existență misionar – valabil și de aplicat de fapt pentru întreaga Biserică. Înseamnă chipul Bisericii expuse la mila Cerului.

    Exemplul Maicii Domnului ne spune iarăși că lucrarea lui Dumnezeu se scrie în istorie cu discreție, adesea în tăcere, dar negreșit și de netăgăduit prin puterea Celui Răstignit. Aș dori să știți că am poposit cu deosebită bucurie în mijlocul dumneavoastră și într-o așa de mare Sărbătoare a Maicii Sfinte. Poate în acești ani s-a lăsat impresia că vatra Bisericii, adică Ardealul, v-a uitat. Prezența noastră azi, aici, vine să vă spună nu numai îmbrățișarea și binecuvântarea arhiereului, dar și a întregii noastre Biserici. Biserică disprețuită, dar încântată și senină în Domnul să retrăiască această onoare de a fi piatră de poticneală pentru mulți.

    Maica Domnului fie-vă protectoare și învățătoare pe calea cea mică a sfințeniei. Fiți tari în credință și nu vă temeți!

    Celor ce ne fac bine, fă-le bine!

    Celor ce ne fac rău și strâmbătate, iartă-i și schimbarea inimii le dăruiește!

    Primiți, iubiți credincioși, recunoștința și binecuvântarea noastră.

    Lăudat să fie Isus! Amin

    Print Friendly