vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Rugăciunea pentru Unitatea Creștinilor la Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din București

    Spalarea picioarelor

    În cea de a doua zi a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor Biserica greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” a fost gazda momentului de rugăciune și de comuniune pentru confesiunile creștine istorice. La sfârșitul rugăciunii PS Mihai , Vicarul greco-catolic al Bucureștilor, s-a adresat celor prezenți astfel:

    Lăudat fie Isus!

    Ca şi gazdă se cuvine să-i salut pe cei care ne calcă pragul cu această ocazie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate. O fac pornind, în primul rând, de la Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, de la Excelenţa Sa Nunţiul Apostolic, care este reprezentantul Sfântului Părinte în ţara noastră şi pentru Bisericile noastre, de la Preasfinţitul armean Datev care pentru prima dată vine în postura de episcop, anul trecut era arhimandrit, în mijlocul nostru şi ne bucurăm că, iată, turmele mici, dincolo de orice adversitate au continuitate.

    Salut întru totul special şi cordial pe Preasfinţia Sa Ciprian, Vicar Patriarhal, care cred că ne calcă pragul, aici, pentru prima dată, şi apoi pentru cuvântul adresat de părintele decan, reprezentând Biserica Ortodoxă Română.

    Salut cordial pe Preasfinţitul Cornel pe care îl ştim cu toţii apropiat de noi toţi, apoi pe ceilalţi părinţi şi pastori: de la Biserica Lutherană de Confesiune Augustană, de la Biserica Calvineum, de la Biserica Lutherană de limbă maghiară, pe părintele anglican şi, sper, că n-am uitat pe cineva.

    Salut cordial pe surorile Sfântului Ioan care au încercat să ne asocieze prin rugăciune cântului gregorian care, la origini, se regăseşte undeva în cântul răsăritean, cântul sinagogal. Sunt cântece care stau adânc întipărite în sufletul omului credincios.

    Dumneavoastră tuturor în parte mulțumiri, celorlalţi părinţi şi cu acest gând de a ne bucura de chipurile noastre, de prezenţa, de zâmbetul, de a fi oameni normali, de a avea această omenie! Acest lucru nu se dă nici în certificatul de naştere, nici în certificatul de botez, ci trebuie câştigat, şi prin educaţie şi prin experienţa vieţii. Şi pentru aceasta aş vrea să punctez, să vă mulţumesc că, iată, putem să ne respectăm ca persoane umane dincolo de sistemul, sau de cultul sau de instituţiile pe care le reprezentăm.

    Pe pliantul acesta, care ne-a condus puţin rugăciunea, mai ales pentru cei care trebuiau să o urmărească, din cler – o să punem imaginea şi pe site-ul Vicariatului ca să o puteţi vedea – este o pictură din secolul XIX al unui artist englez, Brown se numeşte, şi care reprezintă spălarea picioarelor. Ne poate scandaliza puţin prin realismul cu care această scenă este reprezentată: Domnul Cristos aproape cu mânecile suflecate pentru a spăla picioarele lui Petru şi ale celorlalţi apostoli. Şi ne scandalizăm în dorinţa noastră de a-i oferi lui Dumnezeu, pe drept cuvânt, titlul de Stăpân a toate, Făcător, Creator, Mântuitor, Sfinţitor, ne smintim în continuare să-l vedem în această postură a celui care spală picioarele ucenicilor săi. Şi ştiţi că a spăla picioarele în tradiţia aceea, veche, era locul sclavului, care atunci când oaspetele intra în casă, făcea acest lucru. Era un lucru, chiar dacă simbolic, de bun venit şi o preţuire din partea gazdei; nu făcea gazda lucrul acesta, dar îl făcea sclavul, spăla picioarele.

    Iată, în bucuria aceasta de a fi împreună, măcar o dată în an, o săptămână într-un an, de a vedea chipurile noastre, de a vedea seninătatea noastră, de a ne respecta ca persoană umană, regăsim această scenă care ne sminteşte: că bunul Dumnezeu, dintru înălţimea sa şi din vecia sa, în chip uman venit între noi, a făcut atâtea lucruri. Şi este important să ne aducem aminte de lucrurile acestea pentru că niciodată Cristos n-a făcut minuni din nimic. A avut nevoie de dialogul cu samariteana, avea nevoie de apa ei, avea nevoie de bănuţul văduvei, avea nevoie de disponibilitatea celor care îl ascultau; nu i-a spus lui Zaheu: „Dă-te jos, tâlharule!”, ci i-a spus: „Astăzi voi sta în casa ta, voi veni în casa ta”. Această prospeţime, această simplitate, măcar o dată în an, avem o datorie de conştiinţă de a o urmări. Şi dăm mulţumită Domnului, fiindcă la judecată nu vom fi niciodată întrebaţi de ce doctrină am împărtăşit, ci de felul cum această doctrină ne-a învăţat să-l recunoaştem pe Dumnezeu în chipul celui nevoiaş, în chipul celui însetat, în chipul celui înfometat, în chipul celui neajutorat, până la urmă, şi dacă noi, la rândul nostru, ne-am simţit înfometaţi, neajutoraţi, tulburaţi, niciodată n-am putut să-l arătăm pe Hristos în sufletele noastre.

    Aşadar, o seară bună tuturor, celor care ne-au împărtăşit bucuria de a fi cu noi, la ieşire veţi binevoi să serviţi un pahar de vin cald; nu e foarte frig, anul acesta n-a fost foarte frig, dar ne bucurăm când vinul exprimă bucuria împărtăşirilor, şi, totodată, un gând pentru ţara noastră şi neamul nostru care, iată, caută şi merge, în dreapta şi în stânga, pentru a afla lucrul care să-l ajute să depăşească lucrurile trecătoare. Nu e simplu şi rugăciunea noastră este dedicată şi acestei căutări care, fără dar şi poate, trebuie să-l pună pe Dumnezeu în centrul vieţii noastre. Şi dacă Dumnezeu e în centrul vieţii noastre, ne spune Cristos, şi căutăm Împărăţia lui Dumnezeu, toate celelalte ne vor fi date. Dar, e o căutare serioasă şi această căutare ne descrie ca oameni consecvenţi şi oameni de omenie. Aşadar, un pahar cu vin tuturor şi o bucată de colac, aşa cum e şi datina; să nu fim numai cu datinile rele, după care ne judecă neamurile, ci şi cu datina cea bună care să-l arate pe Dumnezeu în simplitate şi prospeţime în sufletele noastre.

    „Lăudat să fie Isus!” tuturor şi rugăciune pentru unitate cu seninătate şi har!

    Aici puteți vedea cuvântul PS Mihai

    Print Friendly