vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Tablourile cu chipurile ierarhilor de la Blaj se întorc acasă

    PS Mihai Fratila, Episcop Vicar al Bucurestilor si PS Ciprian, Episcop Vicar Patriarhal

    La iniţiativa Preasfinţiei Sale Mihai Frăţilă, în numele Preafericitului Părinte Lucian, a fost înaintată o scrisoare oficială conducerii Bisericii Ortodoxe Române pentru a fi restituite tablourile cu chipurile ierarhilor blăjeni ce se aflau în 1948 în cadrul palatului Mitropolitan din Blaj. Colecţia de tablouri aulice a fost păstrată în depozitele Bibliotecii Sfântului Sinod.

    Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu acordul Sfântului Sinod, a răspuns afirmativ acestei iniţiative susţinând necesitatea retrocedării bunurilor Bisericii Greco-Catolice.

    Întâlnirea a avut loc în sala „Conon Mitropolitul” a Palatului Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim. Din partea Bisericii Greco Catolice a participat o delegaţie formată din Prea Sfinţia Sa Mihai, Episcopul Vicar al Bucureștilor, pr. Valeriu Median, pr. Andrei Mărcuş şi domnul Mircea Dunca, cercetător la Muzeul Naţional de Artă al României. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Preasfinţia Sa Ciprian, Episcop Vicar Patriarhal, şi de arhimandritul Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.

    După citirea procesului verbal de predare-primire de către PS Sa Ciprian Câmpineanu s-a trecut la identificarea fiecărui tablou, moment în care s-a luat act de situaţia în care se găseau respectivele opere.

    La sfârşitul momentului semnării documentelor PS Sa Mihai, a reamintit că persoanele reprezentate în aceste opere de artă au avut un rol important nu doar pentru viaţa Bisericii Greco-Catolice, ci şi pentru cultura şi societatea românească.

    Unul dintre cele mai importante tablouri din această colecţie este cel care redă chipul Episcopului Inochentie Micu Klein, lucrare care a fost expusă la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti.

    Secretariatul Vicariatului de Bucureşti

    Tablourile cu chipurile ierarhilor de la Blaj se întorc acasă

    Print Friendly