vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive zilnice: 12 septembrie 2010

Poza de grup Viflaim

Pelerinajul Vicariatului de Bucuresti 2010

În fiecare an, primele zile ale lui septembrie au devenit pentru credincioșii greco-catolici din capitală ocazia unei plăcute experiențe de credință – pelerinajul Vicariatului. Anul acesta, pelerinii greco-catolici și-au îndreptat pașii spre Țara Sfântă, unde cei mai mulți dintre participanți, între care și subsemnatul, au mers pentru prima dată.

Ca de obicei, partea logistică peste tot a fost organizată cu multă dăruire de părintele Dan Florian Popescu și biroul său de pelerinaje Ad Astra pilgrims. Ghidul local în Israel a fost părintele Cristian Văcaru din dieceza de Iași, de mai mulți ani în Țara sfântă, retor admirabil, preot plin de zel pentru „a cincea Evanghelie” care o constituie locurile biblice.