vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive zilnice: 20 decembrie 2010

Vicariat Bucuresti

Mesajul de Crăciun al PS Mihai

 

Salutul către credincioși al PS Sale Mihai

Un Prunc înfășat și pus în iesle – Păstorul cel mare al lui Israil

Iubiți credincioși,

Marii oameni ai Casei lui Israel și-au început misiunea ca simpli păstori. Nu la întâmplare imaginea păstorului este folosită și de profeți în prevestirile despre Mesia. La Viflaim prezența păstorilor ne descoperă adevăruri aproape uitate. Erau niște oameni extrem de simpli, adevărați ciobani. Ritmul vieții lor era dat de legea turmei, nu numai că erau fără cunoaștere, dar mai ales, după legalismul vremii, neputând respecta sărbătorile, erau considerați păcătoși. Și totuși ce turmă putea reveni la staul fără prezența devotată și de bun simț a unui păstor care își riscă viața pentru oile sale în căile pustiului!

La Viflaim păstorii au mers pentru a-l recunoaște pe Dumnezeu ca pe unul de-al lor, Păstor. Hristos devenea în acest fel pentru ei „Sărbătoarea celor fără sărbători” – cum o spune și un vechi cântec ardelenesc de pelerinaj. Fiul Tatălui trebuia așadar să adune oile pierdute sau împrăștiate ale casei lui Israel, ocazie pentru celebrarea împăcării și bucuriei mântuirii, în sărbătoare.