vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive zilnice: 15 august 2011

Predica PF Lucian la hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila) din București

PREDICA PREAFERICITULUI LUCIAN

la Sfânta Liturghie de hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila) din București

15 august 2011

„I-a dat jos de pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți”(Luca 1, 52)

Iubiți credincioși,

Cu toții suntem azi pelerini ai Maicii Preacurate, dar nu într-un sanctuar special sau la vreo mănăstire, ci tocmai aici, în inima capitalei, unde continuă să se simtă cu toate încercările suflul românesc greco-catolic.

Sărbătoarea de azi și cadrul vieții noastre de credință ne confirmă adevărul că în fața lui Dumnezeu contează cele mici, cele disprețuite de lumea exterioară, cele fără putere. Maica Domnului a cărei Adormire binecuvântată prăznuim este imaginea desăvârșită a nimicului omenesc folosit prin ascultare de lucrarea harului desăvârșit. Preasfânta Fecioară propune astfel fiecărui om de credinţă calea adevăratei familiarităţi cu Cristos: „mama mea şi fraţii mei, spune Domnul, sunt cei care ascultă cuvântul şi-l păzesc” (Lc. 11, 28). Fără rugăciune nu este cu putinţă a afla măsura vieţii cu Isus şi continua mărturia a binelui în lume – apartenenţa şi familiaritatea cu Dumnezeu. Dumnezeu Însuși ne cere acel puțin pe care numai noi i-l putem oferi, membre ale aceluiași trup: la bucurie, dar și la necaz. Restul e har, iar viața o va confirma chiar dacă pentru unii poate va fi mult prea târziu.