vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Calea spre bucuria deplină

    Dragi credincioși,

    Calea spre bucuria deplină

    Calea spre bucuria deplină

    În cuvântul de rămas bun, adresat ucenicilor înainte de arestarea sa, Isus vorbește, da, despre bucurie. Este impresionant să auzim, înainte de pătimirea și moartea sa, un cuvânt despre bucuria lui, bucurie promisă deplină tocmai celor care îl vor lăsa singur peste puțin timp. Flatați de confidențele directe ale Cinei, apostolii caută să-și declame credința întru El chiar dacă neliniștea pune stăpânire pe inimile lor. Domnul le anunță însă fără ascunzișuri gravitatea încercării care bate la ușă: Acum credeți? Iată vine ceasul, și a venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și să mă lăsați singur. Dar nu sunt singur pentru că Tatăl este cu mine(Ioan 16, 32).

    Bucurie și caznă. În pragul Pătimirii Isus nu are intenția de a-și deprima ucenicii, ci le oferă cheia de a urma calea începută de El: ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Lumea am biruit-o Eu (Ioan 16,33). Va fi luat dintre ei, dar îl vor vedea iarăși: se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Și în ziua aceea nu mă veți întreba nimic (Ioan 16, 23). Este anticiparea revederii din ziua Învierii când niciunul din ucenici nu va îndrăzni să-l întrebe ceva. Cuprinși de stupoare se vor bucura fără glas de prezența Celui Înviat și de primele sale cuvinte: Pace vouă! care le aduce iertarea pentru lașitatea și temerea lor.

    Iubiți credincioși,

    Pătimirile noastre provin din frânturile de adevăr și din insistența de a le impune semenilor drept pretenție spirituală. Orice conflict sau rău ies din aceste unghere strâmte unde facem unii altora rezistență, făcând de ocară numele Domnului și iubirea creștină. La Cana Isus a făcut minunea plecând de la apa cărată din greu de cei care pregăteau nunta. Cu femeia de la fântâna Samariei a început dialogul prin a-i cere mai întâi un serviciu. La înmulțirea pâinilor nu și-a scos bagheta magică prelucrând neantul, ci a plecat de la smerita ofrandă a băiatului, iar lui Zaheu nu i-a spus „tâlharule!”, ci i-a cerut găzduire. Doar încercările cauzate de întâlnirea cu propria sărăcie interioară par să ne mai ofere căi de a nu pierde a doua bucurie, cea de la Înviere. De aceea Hristos nu poate să învie ceea ce nu a murit și are nevoie să fie recunoscut în opresiunea crucii pentru a putea oferi apoi ceea ce numai El poate să dăruiască: viața sa jertfită pentru noi.

    Paștile ne pot oferi această bucurie numai prin simțirea acelei bucurii deja anunțată înainte de Pătimire, care ne încurajează de importanța asumării crucii noastre, de unde Hristos nu lipsește niciodată. Orice pătimire care nu are gustul Crucii Domnului și implicit bucuria de a-l susține pe Isus în durere nu va cunoaște spiritul Învierii. De aceea în Schimbarea la față de pe Tabor și prin cuvântul de rămas bun Isus își anticipează biruința pentru ca la ceasul încercării să nu pierdem reperele credinței. Asta ne spune că bătălia a fost deja câștigată de Isus, iar nouă ne rămâne datoria de a recunoaște acest lucru și a ne atașa tot mai mult de El.

    Dragi prieteni,

    Suntem frământați de griji și ispite. Isus nu s-a rugat ca să nu vină ispita peste noi, ci ca să ne păstrăm credința. Nu s-a rugat să fim fără de păcat, ci ca să nu ne lăsăm zdrobiți de acesta pentru a-l încredința Lui. Atunci Paștile Domnului vor fi și pentru Biserică, dar și pentru fiecare dintre noi, acea celebrare sfântă a trecerii din moarte la viață. Prin Cruce spre Înviere.

    De Paști vă spun cu respectuoasă îmbrățișare ceea ce le spunea și Don Bosco tinerilor săi ucenici: Gândiți-vă întotdeauna la ce ar putea spune despre voi Domnul și nu la ceea ce ar spune oamenii, în bine sau rău. Ucenicii au înțeles mai târziu că Biserica se naște din bucuria și comuniunea cu semenii a veștii Învierii. Un suflet viu, care trăiește, îi lasă Domnului primul loc întru toate și cel puțin o fărâmă de inimă pentru semeni. Să aveți așadar răbdarea și seninătatea de a descoperi bucuria că nu sunteți singuri. Domnul a coborât la iad pentru a-i sfărâma porțile. Pururi, la capătul bătăliei cu înfruntarea, aflăm împreună luminița care anunță focul dragostei lui Dumnezeu peste firea noastră rănită, dornică în sfârșit de Înviere. Hristos a înviat!

    Cu binecuvântări arhierești

    + MIHAI, Episcop Vicar al Bucureștilor

    Print Friendly