vicariatul greco-catolic de bucuresti

Categoria: Arhiva

Poza de grup Viflaim

Pelerinajul Vicariatului de Bucuresti 2010

În fiecare an, primele zile ale lui septembrie au devenit pentru credincioșii greco-catolici din capitală ocazia unei plăcute experiențe de credință – pelerinajul Vicariatului. Anul acesta, pelerinii greco-catolici și-au îndreptat pașii spre Țara Sfântă, unde cei mai mulți dintre participanți, între care și subsemnatul, au mers pentru prima dată.

Ca de obicei, partea logistică peste tot a fost organizată cu multă dăruire de părintele Dan Florian Popescu și biroul său de pelerinaje Ad Astra pilgrims. Ghidul local în Israel a fost părintele Cristian Văcaru din dieceza de Iași, de mai mulți ani în Țara sfântă, retor admirabil, preot plin de zel pentru „a cincea Evanghelie” care o constituie locurile biblice.

Interviu in exclusivitate cu PS Mihai Fratila, episcop greco-catolic de Bucuresti

A trecut mai bine de o lună şi jumătate de la instalarea primului episcop greco-catolic în Bucureşti după 60 de ani în persoana Preasfinţitului Mihai Frăţilă, ocazie cu care Preasfinţia Sa a oferit un interviu in exclusivitate părintelui Cristian Terheş, purtătorul de cuvânt al Memorandumului către Statul Roman al credincioşilor greco-catolici din România şi din întreaga lume.
Interviul abordează diferite subiecte, de la viaţa Bisericii Greco-Catolice din Bucureşti până la problema proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice confiscate de regimul marxist-comunist în 1948 şi date în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române.

articolul integral

Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

PS Mihai la Valcea

Vizită pastorală a PS Mihai la Râmnicu Vâlcea

Duminică, 9 martie 2008, Duminica lăsatului sec de brânză ( a alungării lui Adam din Rai), Parohia Greco-Catolică Sfânta Rita din Râmnicu Vâlcea a primit vizita Preasfinţiei Sale Mihai Frăţilă, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba lulia şi Făgaraş cu sediul la Bucureşti.

Aceasta a fost prima vizită pastorală a PS Mihai în Râmnicu Vâlcea, Preasfiinţia Sa fiind însoţit şi de părintele Liviu Oţoiu, protopop al Bucureştiului. La Sfânta Liturghie care s-a celebrat începând cu ora 10.00, în biserica parohială, au mai participat şi preoţii: Marian Stoicănescu, parohul locului, Victor Tudor (Pesceana), Marius-Aristică Goşea (Drăgăşani) şi Victor Ostropel (Brezoi).
Corul parohiei Sfânta Rita a fost cel care a înfrumuseţat această minunată Sfintă Liturghie.

Vizita pastorala la Ploiesti

Vizită pastorală la Ploieşti

Duminică 2 martie 2008, Preasfinţitul Mihai, Episcop auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş cu sediul la Bucureşti, a făcut o vizită pastorală în Parohia Greco-Catolică din Ploieşti, judeţul Prahova.

Cu această ocazie, Ierarhul a celebrat Sfânta Liturghie în biserica romano-catolică ”Cristos Rege”, însoţit fiind la altar de către părintele Liviu Oţoiu – protopop de Bucureşti, părintele Ioan Solomon – gazda parohiei greco-catolice din Ploieşti şi decan romano-catolic de Ploieşti, părintele Emil Moldoveanu din Braşov şi părintele Radu Ivan.

Sfinţirea noii biserici din Râmnicu Vâlcea

În duminica a XIX-a după Rusalii, 1 octombrie, parohia greco-catolică din municipiul Râmnicu Vâlcea (protopopiatul Bucureşti) a trăit un moment sărbătoresc: sfinţirea bisericii, închinată Adormirii Maicii Domnului şi Sfintei Rita, biserică ctitorită de părintele paroh Marian Stoicănescu. La bucuria comunităţii au participat trei Ierarhi: Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preasfinţia Sa Virgil, Episcopul de Oradea, Preasfinţia Sa Cornel, Episcopul auxilar romano-catolic de Bucureşti.