vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Cuvânt al reprezentantului BRU, PS Sa Mihai, în Catedrala patriarhală din București

    Cuvânt al reprezentantului BRU, PS Sa Mihai, în Catedrala patriarhală din București

    Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor a debutat în capitală la Catedrala patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române în prezența tuturor reprezentanților la cel mai înalt nivel protocolar, episcopal, ai Bisericilor din București, a Ministrului Secretar de stat pentru Culte și a Ambasadorului Marii Britanii.

    Tradiția locului face ca în fiecare seară, până în 25 ianuarie, când se va celebra rugăciunea la Catedrala romano-catolică, fiecare Cult bisericesc să fie gazdă în una din bisericile sale pentru un timp de rugăciune dedicat unității.

    Anul acesta, la sfârșitul slujbei Vecerniei  – celebrată de Preasfinția Sa Episcopul Ciprian Câmpineanul, vicar patriarhal, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel – era convenit ca Reprezentantul Bisericii noastre să țină un scurt salut celor prezenți.

    Redăm mai jos salutul Preasfinției Sale Mihai, ținut cu această ocazie în numele Bisericii noastre la București.

    Preafericirea Voastră, Preasfințiile și Excelențele Voastre,

    Distinși Reprezentanți ai Cultelor,

    Distinse autorități, Cuvioși părinți, iubiți credincioși,

    Tuturor cred că ne este simpatică figura Maicii Tereza de Calcutta, misionara săracilor, care, poate știți, era o ființă foarte jovială. Această călugăriță spunea odată că există un mod sigur prin care îl putem face pe Dumnezeu să râdă: acela de a-i cere să ne împlinească toate rugăciunile. Felul în care noi înțelegem să practicăm rugăciunea pentru unirea creștinilor nu îl face cu siguranță pe bunul Dumnezeu să zâmbească.

    Această săptămână de rugăciune pentru unitate a fost marcată în ultimii ani de un spirit de pedanterie încât am pierdut curajul de a o mai practica fără a ne asuma unele riscuri. Sufletește vorbind riscurile n-au degradat niciodată pe nimeni, dar descoperă oamenilor nivelul interior la care se situează. De aceea avem datoria creștină de a combate prin speranță mai ales acel tip de pesimism pe care îl justificăm de obicei fără probleme. Orice s-ar spune, oricât s-ar spune, această ocazie de întâlnire e o șansă în plus de a înălța mărire Domnului pentru că cel puțin ne putem accepta reciproc prezența câteva zile din an, pe rând, în bisericile celorlalți.

    Unitatea în Hristos pentru care ne rugăm nu este o meserie și nu are nimic de a face cu intrigile de putere. Papa Ioan Paul al II-lea, care va fi beatificat anul acesta, a fost deja „sfințit” în conștiințele acelor oameni de bun simț care i-au recunoscut curăția interioară și l-au considerat Părinte – indiferent de religie, crez sau tradiție. Mesajul său, universal acceptat, ne amintește că Dumnezeu ne-a pus pe toți alături ca să creștem împreună. Nu înseamnă că renunțăm la crez sau la propriile tradiții dacă îl respectăm pe aproapele nostru, suntem politicoși cu el, îi admitem prezența sau, pur și simplu, îi răspundem la salut cu inima voioasă. Politețea, fiind mărturie a demnității omenești binecuvântată de Dumnezeu, este semnul că s-au depășit instinctele primare ale vieții.

    Mărturia Bisericii greco-catolice din care fac parte este scrisă dintr-un anevoios apel la politețe și înțelegere creștină. Cu toate acestea nu ne lăsăm expuși deprimării, dar nici frustrării pentru că roadele, până la urmă, par să fie sărace. Dacă nu greșesc, cred că e a doua oară în douăzeci de ani când un episcop unit, greco-catolic, are ocazia să vorbească în această venerabilă catedrală patriarhală și lucrul acesta nu e puțin dacă medităm la trecut. A fi azi, aici, printre dumneavoastră este o probă de adevăr și nu îmi ascund gratitudinea și emoția.

    Rodnicia unui dialog al politeții între creștini depinde în mare parte de puterea de a ne îndoi, prin smerenie, de valoarea realizărilor și a prestațiilor vieții. Numai așa putem învăța să câștigăm pierzând. Mântuitorul a fost osândit la moartea pe cruce tocmai de cei care aveau crezul prin care puteau și trebuiau să-l recunoască ca Fiu al lui Dumnezeu. În pilda Samarineanului milostiv El ne învață că a face binele se definește în funcție de cel care ne așteaptă ajutorul, nu de starea noastră, de pretențiile noastre, de paradă, nici măcar de avantajul nostru „duhovnicesc”. La judecată nu vom fi întrebați decât despre faptele iubirii adresate lui Hristos în cel nevoiaș, nedreptățit, neputincios, închis, disprețuit.  Dreapta mărire  – ne-o spune de altfel și Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur – este determinată de atitudinile de iubire: „să ne iubim unul pe altul ca într-un gând să putem mărturisi credința” (pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh).

    Nu știm cum și când se va reface unitatea creștină. Putem sau nu s-o întrezărim, dar nimeni nu cunoaște felul în care ea va deveni posibilă. Dacă acest scenariu îi aparține în mod exclusiv Cerului, Dumnezeu ne cere însă, ca în așteptarea darului său, fiecare dintre noi să fie statornic în simplitatea de a face binele, de a fi cuviincios și de a continua rugăciunea. Cine caută să trăiască Evanghelia în mod simplu și consecvent, fără alte pretenții, face cel mai mare serviciu în primul rând bunului simț. Peste acesta, numai peste acesta, va putea sosi într-o bună zi darul cel ales al unității în Hristos.

    Lui să-i fie mărirea și cinstea în vecii vecilor. Amin

    Secretariatul Vicariatului de București

    Cuvânt al reprezentantului BRU, PS Sa Mihai, în Catedrala patriarhală din București

    Cuvânt al reprezentantului BRU, PS Sa Mihai, în Catedrala patriarhală din București

    Cuvânt al reprezentantului BRU, PS Sa Mihai, în Catedrala patriarhală din București

    Cuvânt al reprezentantului BRU, PS Sa Mihai, în Catedrala patriarhală din București

    Print Friendly