vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: mesaj

Blazon PS Mihai

A muri și a învia

A muri și a învia  nu este o simplă figură de stil literar, ci o realitate a vieții de zi cu zi. Știm din experiență că orice schimbare presupune întotdeauna o renunțare, o mică moarte, un mic abandon. Avem aici un sens interior al cuvântului „moarte” atunci când prin renunțări sau goliri de sine creștem sufletește în favoarea unor experiențe care, cu toată duritatea lor, ne maturizează.

            Sfintele Paști sunt o trecere dinspre moarte spre viață cu Hristos și devin astfel ocazia extraordinară de a medita la lucrurile vieții care ne schimbă. Cine își trăiește cu adevărat viața poate constata că trebuie să moară de multe ori pe parcursul trecerii timpului. Crucile vieții, arătându-ne partea goală a paharului, ne-o arată de fapt pe cea plină: ce anume este valid și cu adevărat important în noi. Dacă atitudinile creștine ni se rezumă la bunele obiceiuri transmise din generație în generație printr-un univers exterior, exclusiv tradițional, nu ne va fi ușor să recunoaștem într-un eșec evident darul providențial al descoperirii calității. „Frecventându-l” pe Dumnezeu și citind Evanghelia ca pe cuvântul său viu, prietenesc, de la suflet la suflet, vom rămâne surprinși de cât bine se va umple astfel viața noastră.

Blazon PS Mihai

Mesaj la înmormântarea Sorei Maria Ernesta Oancea CMD

Cuvioasă Maică Paula, dragi surori, stimată familie, iubiți credincioși,

Din depărtări, unde mă aflu cu pelerinii Vicariatului de București, tocmai de la sanctuarul Preasfintei Inimi a lui Isus de la Paray-le-Monial, mă alătur dumneavoastră cu credință, în rugăciunea pentru sufletul sorei Maria Ernesta.

În anii aceștia am avut ocazia să petrecem spre Domnul multe din surorile care și-au petrecut viața în vremea persecuției. Au trăit, au simțit și s-au rugat cu acea discreție și încredere care au fost mai rodnice decât atâtea inițiative de după 89. Sora Ernesta este una din surorile acestei generații și, evocându-i prezența, readucem în prezent harul Cerului peste întreaga generație.