vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: Preasfintia Sa Mihai Frățilă

Ingerasi spectacol CORECT-page-001

Foto: Bucuria Nașterii Domnului primită și transmisă

Pregătirea pentru Nașterea Domnului în parohia Sfântul Vasile cel Mare prin punerea în scenă a mini scenetei: „Lumina împărtășită luminează mai puternic”.

Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice - Blaj noiembrie 2012

Sesiunea de toamnă a Sinodului BRU (comunicat)

Sesiunea de toamnă a
Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Blaj, 31 oct. – 1 nov. 2012
Inaugurarea Anului Credinţei

– Comunicat de presă –

În perioada 31 oct. – 1 nov. 2012 s-au desfăşurat la Blaj lucrările sesiunii de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Lucrările Sinodului au debutat cu celebrarea Sfintei Liturghii, la care au participat toți episcopii greco-catolici din România, alături de preoți și credincioși. Celebrarea euharistică a marcat începutul Anului Credinței în Biserica Greco-Catolică, cu această ocazie începând și pelerinajul la moaștele Sfinților Apostoli, care vor fi purtate în toate eparhiile Bisericii noastre.

Ridicarea din Iad a protoparintilor Adam si Eva (m. Rupnik)

Cu privire la un anumit tip de emoție determinată de „navigarea în rețea”

București, 31 august 2012

Dragi prieteni care credeți în bunul simț ca virtute,

Scriu aceste rânduri pentru a vă îndemna la seninătate, chiar dacă, a fi parte din societatea românească vă obligă de cele mai multe ori la un exil interior. Lupta noastră în această viață este una sufletească, adică împotriva răului și a îngerilor săi, împotriva pierderii stăpânirii de sine. A cultiva discernământul și recunoașterea voinței lui Dumnezeu peste noi nu este însă o nevoință evidentă pentru toți și Hristos o spunea deja cu tristețe primelor comunități întemeiate pe apostoli.

Constatați, desigur, cu „emoție” preocuparea exclusivistă a unor cercuri, prin blog-urile „creștine” postate în rețea, care nu suportă altă formă de exprimare confesională decât a lor. Pentru aceștia, libertatea de opinie pare să fie un semn al demoniacului care lovește nimic altceva decât Biserica lor. Ar trebui să le cerem scuze pentru că ne mai rabdă pământul. Necazul este că, dincolo de frustrările ăstor domni, se recunoaște acel mesianism care tinde să aibă patronatul unei puteri convenabile. Nu ne mai mirăm atunci, răsfoind istoria, de ce idealul politic dorit de aceștia este mâna forte a șefului carismatic care, protejându-și puterea, înăbușă orice opinie, dar și acelora care pun în discuție statutul privilegiat al unui cult care-i slujește într-o perfectă manieră sacră interesele, ba chiar și influența internațională. Și totul devine Pronie.

Vizita Ambasadorului SUA Excelenta Sa Mark H. Gitenstein

O după-amiază cu Excelența Sa, Domnul Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România sau „Despre micile triumfuri ale normalității”

În după-amiaza zilei de luni, 20 august 2012, la invitația Preasfinției Sale Mihai, la biserica „Maica Domnului” (Acvila), din strada Sirenelor 39, a avut loc vizita Excelenței Sale, domnul Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite la București – vizită care, dincolo de inerenta importanță de ordin diplomatic, a avut înainte de toate conotațiile unui gest de reparație istorică.

Evenimentul, în ciuda naturii sale oficiale, s-a desfășurat într-o atmosferă intimă și caldă, la el luând parte, alături de Preasfinția Sa și câțiva dintre preoții capitalei, și un grup de credincioși greco-catolici, reprezentând comunitățile din București, invitați să ia parte la acest moment încărcat de profundă semnificație pentru urmașii unei Biserici martire, îndelung persecutate de către regimul comunist. Vizita vine pe fondul implicării ambasadei SUA și a altor reprezentanți ai lumii diplomatice de la noi pentru a sprijini eforturile Bisericii Greco-Catolice de a-și regăsi pe drept cuvânt libertatea de expresie și apostolat în societatea românească.

Blazon PS Mihai

„Deşteaptă-te, române!”, Olimpiada şi curajul mândriei noastre naţionale

Am sărbătorit recent darul unei cărți, mai presus de mofturile scriitoricești ale momentului tulbure pe care-l trăim, la publicarea recentă a unei variante manuscrise a Jurnalului lui Nicolae Steinhardt. Am putut contempla astfel un text rescris din memorie după pierderea temporară a primului jurnal, devenit legendă mult mai târziu, prin publicarea sa din 1990. Deunăzi, acest jurnal, extaz mirabil al unui suflet consumat de fericirea posibilă, pe care Dumnezeu continuă să o ofere în locuri unde nimeni nu o caută, mi-a sugerat mai mult ca oricând tragismul acelei frumuseți, aproape intangibilă, pe care am sperat-o în decembrie 1989, crezând că ne-am eliberat de spectrul dictaturii. Eliberare căreia i-a lipsit, din păcate, și exorcizarea necesară, care s-a tot îndepărtat în anii care au venit, pe nesimțite și negândite. Și chiar de speram ca într-o bună zi comunismul să se curețe dintre noi, cu toate că întârzia să o facă, credeam că atunci când o va face va părăsi definitiv scena conștiințelor noastre.