vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: Prințul Vladimir Ghika

adf_4956_0

Fericitul Vladimir Ghika în pelerinaj prin Eparhia de Cluj-Gherla.

Între 13 şi 24 martie 2014, moaştele Fericitului Vladimir Ghika, păstrate la Vicariatul Greco-Catolic de Bucureşti, se vor afla în Eparhia de Cluj-Gherla. Monseniorul Ghika va trece prin mai multe parohii ale Eparhiei, astfel încât credincioşii să se apropie în rugăciune în jurul Fericitului „Profesor de Speranţă” pentru a învăţa după exemplul vieţii sale iubirea de aproapele şi de Dumnezeu

Monseniorul Vladimir Ghika este cel de-al treilea martir catolic din România, mort pentru credinţă în perioada prigoanei comuniste, declarat Fericit de către Biserica Catolică, după Szilárd Ignác Bogdánffy (1911-1953; beatificat în 2010 la Oradea), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare şi Oradea şi după János Scheffler (1887-1952; beatificat în Satu Mare 2011), episcop romano-catolic de Satu Mare.

De asemenea, a fost aprobată şi în 17 mai la Iaşi va avea loc beatificarea Episcopului Anton Durcovici, mort martir la închisoarea din Sighetu Marmaţiei, în 1951.

Pentru credincioşii greco-catolici o intenţie specială şi continuă de rugăciune este finalizarea cauzei de beatificare a Episcopilor greco-catolici morţi în faimă de martir: Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu.

Fericitul Vladimir Ghika, precum şi ceilalţi Episcopii martiri şi mărturisitori ai credinţei, rămân pentru credincioşii catolici din România semne de speranţă, de întărire a credinţei şi modele de urmat în iubire, pentru a putea răspunde chemării lui Hristos: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Io 16,33).

ghika1

Pelerinajul cu moaştele Fericitului Vladimir Ghika, în Eparhia de Cluj-Gherla, se va desfăşura pe următorul itinerariu:

  • Joi, 13 martie – sosirea la Catedrala „Schimbarea la Faţă”, Cluj-Napoca
  • Vineri, 14 marie – plecare spre Biserica „Sf. Gheorghe”, Sângeorz-Băi
  • Duminică, 16 martie, ora 13.00 – plecare spre biserica „Sf. Anton de Padova”, Maieru
  • Luni, 17 martie, ora 12.00 – plecare spre biserica „Bunavestire”, Bistriţa
  • Marţi, 18 martie, ora 12.00 – plecare spre Catedrala în construcţie a „Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului XX”, Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca
  • Miercuri, 19 martie, ora 13.00 – plecare spre biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Beclean
  • Joi, 20 martie, ora 13.00 – plecare spre biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Dej
  • Vineri, 21 martie, ora 13.00 – plecare spre capela „Sfântul Iosif”, Gherla
  • Sâmbătă, 22 martie, ora 13.00 – plecare spre Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca
  • Luni, 24 martie, ora 11.00 – plecarea Moaştelor spre Bucureşti

 

ghika1

Intriga unei experiențe existențiale ieșite din comun*

La vremea când Vladimir Ghika intra în comuniunea catolică, Ortodoxia în Occident era mai curând lumea exotică a aristocraților ruși sau greci care fondaseră capele după ritul lor în capitale, în orașele balneare sau în locurile de vilegiatură. Personalitate de amploare universală, de aleasă ținută intelectuală, sensibil la asumarea vie a credinței drept întâlnire cu Dumnezeu, lui Vladimir Ghika i-ar fi fost imposibil să aibă sentimentul împlinirii sufletești în locuri provinciale, tot așa cum încadrarea în Biserica Unită a românilor din Ardeal, unde ar fi putut păstra ritul bizantin, i-ar fi mărginit inspirația universală pe care o dobândise în primii ani ai secolului XX, studiind teologia la Roma, la Angelicum, facultatea părinților dominicani.

Vladimir Ghika a învățat să vadă încă din copilărie diversitatea și să aibă îndrăzneala de a asuma conflictul de interpretări, a se situa în mijlocul său ori în funcție de acesta. Ca orice om de studiu, ajutat de distincția staturii sale aristocratice – principiu evident la acea vreme – Ghika avea un fel de idealism care îl făcea să fie detașat de un anumit gen de mondenități. S-a bucurat astfel de șansa de a constata că schemele preconcepute trebuie privite cu circumspecție și tratate cu discernământ.

Conversiunea Monseniorului la Biserica catolică a fost în același timp un parcurs de istorie personală. S-a regăsit în acest gest rigoarea intelectuala a unui spirit neotomist mai degrabă decât a unuia cartezian, s-a regăsit onestitate, dar mai ales rugăciune sinceră și profundă. De aceea, pasul trecerii la creștinismul în varianta catolică nu l-a determinat niciodată pe Monseniorul Ghika să-și renege apartenența. Drumul său spre o asumare a credinței, decizională, liberă de strictețea identitară exclusivistă a fost practic dublată de dorința sa de a deveni preot, mijlocitor în Hristos. Și a devenit, într-adevăr, un excelent preot biritual – care putea celebra oricând în ritul său de origine sau în cel latin – încardinat în clerul arhiepiscopiei Parisului.

Gestul conversiunii Monseniorului la comuniunea catolică poate fi abordat din multe puncte de vedere. Pentru a aprecia azi gestul unui astfel de om care, din perspectiva confesionalismului clasic, creează confuzie, este nevoie de a ieși din logica strâmtă a diferendelor istorice. Și, mai ales, e necesar să vedem că nu suntem adevărați oameni de credință fără asumarea unei întâlniri directe, personale cu Hristos. Alexandru Paleologu, care l-a cunoscut personal pe Monseniorul, a spus că a învățat de la el că: „bunătatea este o formă mai subtilă a Justiției”[1]. A constata, prin urmare, în viața prințului prelat coordonatele unei decizii personale, existențial peremptorie și, prin urmare, creatoare de sfințenie, de bunătate, este mărturia clară a unui har excepțional – dincolo de apartenențe, de mofturi istorice sau polemici de prost gust și, mai ales, dincolo de frustrări sectare.

PS Mihai Frăţilă

*Text pregătit pentru un volum colectiv pe tema convertirii Fericitului Mons. Vladimir Ghika.


[1]  Alexandru Paleologu, Breviar pentru păstrarea clipelor, București 2005, Humanitas, 171.

9704

Film: Celebrarea Acatistului și sfințirea icoanei Fericitului Martir Vladimir Ghika

Celebrarea Acatistului și sfințirea icoanei Fericitului Martir Vladimir Ghika la biserica vicarială „Sfântul Vasile cel Mare” din București, str. Polonă, nr. 50 în după masa zilei de 31 august 2013. Film realizat de domnul Gelu Trandafir.

9656125182_6a64b1ed43_o

Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale

1 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale1 01 1 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale2 0 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale2 1 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale3 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale
4 4170 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4171 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4172 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4173 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4174 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4175 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale
4 4176 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4177 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4178 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4179 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4180 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4181 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale
4 4182 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4183 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4184 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4185 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4186 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale4 4187 Celebrarea Acatistului dedicat Fericitului Vladimir Ghika si sfintirea cu Sfantul Mir a Icoanei sale

Fotografii de la evenimentele organizate la biserica vicarială „Sfântul Vasile cel Mare” (str. Polona 50, Bucureşti) prilejuite de sfinţirea icoanei şi celebrarea Acatistului Fericitului Vladimir Ghika.

biserica-sf-vasile

Gânduri despre Monseniorul Ghica

În primul rând, cred că trebuie să spun ceea ce știu eu sigur despre acel descendent din domnitorii ghiculești, care a fost și demnitar al Bisericii, chiar dacă multe se știu și din alte surse.

Tatăl, fiu de Domn, era ambasador la Constantinopol, când s-a născut fiul său, Vladimir, iar mama provenea dintr-o familie nobilă rusă. Era deci aristocrat. A beneficiat de o educație aleasă în Franța, și avea o cultură imensă, o memorie extraordinară, un spirit de observație exact și darul a ceea ce se numește azi „lectură rapidă”, dar deloc superficială și ținea minte, aș zice, tot. A călătorit mult, deseori din caritate și în slujba Bisericii. A avut acces la cele mai înalte cercuri ale societății, în țară și în toată lumea, până la inaccesibilul atunci împărat al Japoniei. Afirma însă că avantajele nașterii și ale educației implică obligația de a le corespunde și de a purta Bunului Dumnezeu o recunoștință imensă, ceea ce cred că a făcut toată viața.

A trecut din convingere la catolicism, a studiat teologia având deja studii de drept și filosofie, dar pentru a nu o întrista pe mama sa ortodoxă, a devenit preot doar după decesul ei, adică târziu. În timp de pace a trăit mult în Franța, la Paris, fiind duhovnic al străinilor pentru că știa limbi străine, și a fost preot la o biserică a săracilor, de la periferie. Și-a păstrat prieteniile din înalta societate, observând totodată, cu rigoare, o austeritate neostentativă. Ostentativ însă, era un creștin convins, și în toate împrejurările, îndemna la rugăciune și promitea rugăciunile sale interlocutorilor săi, chiar și mai sus amintitului împărat al Japoniei. A cunoscut aproape pe toți marii intelectuali ai vremii, împrietenindu-se cu mulți dintre ei, făcând în același timp apostolat în „cartierul roșu” al bisericuței sale.

Apreciindu-l pentru pietatea, competența și slujirea sa, Sfântul Părinte de atunci i-a acordat dreptul de a oficia în ambele rituri – roman și bizantin, adică greco-catolic – și titlul de prelat papal – și deci „monsenior”.

Cu toate că vorbea o limbă franceză cu totul aleasă, precum și alte limbi europene, pe lângă rusa maternă și latina străbună, prețuia în aceeași măsură limba țării sale. Când l-am cunoscut eu, târziu, prin 1945, avea o sănătate șubrezită de asceză, dar vorbea și predica minunat românește. Mă așezam cât mai aproape, ca să-l aud bine. Era grav și exigent și totuși extrem de binevoitor și accesibil și cu mult și subtil umor.

În anii războiului, din 1913, ai Primului și ai celui de-al Doilea Război Mondial a hotărât că locul său e în țara sa și lângă poporul său. Cum spusese Kipling în faimoasa lui poezie „If”, „să poți vorbi cu regii fără a pierde contactul cu oamenii de rând”, a fost foarte apropiat de tinerii ardeleni refugiați pentru studii în țară, în timpul cedării Ardealului. Ei veneau la ASTRU (Asociația Studenților și Tinerilor Români Uniți) la parohia greco-catolică bucureșteană din strada Polonă ca la un cămin familial și cald, ei fiind atunci rupți de familiile lor. Printre ei, unii erau destul de neștiutori și – aș zice – copilăroși, încât să-și permită să simplifice titlul de monsenior în „Monse”. De altfel și Preasfințitului Vasile Aftenie – de asemenea, ulterior, martir – îi spuneau „Preasfi”, desigur, în intimitatea ASTRU-lui. Aveau amândoi umor și o demnitate care nu se cerea afirmată cu asprime. Atunci l-am cunoscut eu și mai târziu am continuat să-l văd și să-l ascult, până la arestarea sa.

După o inițială rezervă de tânără „rebelă” față de cel care mă temeam că ar fi un aristocrat pretențios, am dobândit pentru Monseniorul Vladimir Ghica un profund respect, căruia i s-au adăugat în timp afecțiune și venerație.

Biografi mai competenți decât mine vor putea da mai multe informații despre multiplele activități desfășurate în țară de Monseniorul Vladimir Ghica, în timp de război, ca și în timp de pace și în anii de restriște ai comunismului.

Despre sfârșitul său de martir se pot consulta documentele de la CNSAS și IICCMER, precum și amintirile tovarășilor săi de suferință, în primul rând Pr. Tertulian Langa și Pr. Matei Boilă, care le-au publicat la Cluj.

Elsa ANCA BĂRBUȘ