vicariatul greco-catolic de bucuresti

Arhive: scoala de rugaciune

maini-impreunate

Anunţ: Şcoala de rugăciune – ultima întâlnire

Miercuri, 18 iunie, de la 18.30  în cadrul ciclului de conferinţe Şcoala de rugăciune va avea loc ultima întâlnire din anul pastoral 2013-2014.  Invitat va fi Preasfinţitul Mihai care va vorbi despre Providenţa Divină.

 

 

IMG_7834

Istorie, memorie, credință. Jean Sévillia la „Şcoala de rugăciune”

Joi, 10 aprilie 2014, Biserica vicarială „Sf. Vasile cel Mare” a găzduit întâlnirea lunară a „Şcolii de rugăciune”, avându-l ca invitat pe reputatul istoric și jurnalist francez Jean Sévillia. Discursul scriitorului francez s-a axat asupra momentelor cheie din istoria Bisericii Catolice din Franța, punctând trecerea graduală de la o societate fondată pe credința și cultura catolică la societatea complet laicizată de astăzi. Totuși, chiar în sânul acestei societăți, care la nivel politic operează o distincție netă între elementul laic și cel religios, Jean Sévillia a decelat semnele unei revigorări a credinței. Aceasta este evidențiată în fenomenul La Manif pour tous – o mișcare de masă care militează pentru protecția familiei tradiționale care are la bază căsătoria dintre un bărbat și o femeie, ce a atras numeroși participanți, proveniți în marea lor majoritate dintr-un mediu catolic. Un alt semn de speranță pentru Biserica de mâine, amintit de jurnalistul francez, a fost faptul că în rândul tinerilor Francezi a crescut angajamentul față de viața Bisericii prin practicarea frecventă a sacramentelor, dar și numărul de vocații la preoție și călugărie.

Partea a doua a  întâlnirii cu Jean Sévillia a fost interactiv, existând un spațiu generos alocat întrebărilor care au venit din rândul publicului. Cu această ocazie, istoricul francez a subliniat că din criza societății occidentale – care are la bază eliminarea lui Dumnezeu din viața cetații și un stil de viață dominat de valorile materiale și de consumism – rezultă și celelate derive, precum promovarea avortului și subminarea familiei tradiționale.

Participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu câteva din titlurile traduse în limba română ale autorului francez. Astăzi, la orele 19.00, domnul Jean Sévillia va continua discuția cu cititorii  săi din România la librăria Humanitas-Cișmigiu, unde va dialoga cu domnul Horia-Roman Patapievici în cadrul întâlnirilor Înapoi la argument .

Alături de cei care frecventează de obicei „Şcoala de rugăciune”, a fost remarcată participarea  domnul Gabriel Liiceanu,  directorul editurii Humanitas, cea care a publicat traducerile a trei cărți ale oaspetelui. A fost prezent domnului Horia-Roman Patapievici. 

Oana-Viviana Dimcev
pr. Andrei Mărcuș

Sevillia 20112-1

Anunț: Școala de Rugăciune – invitat Jean Sévillia

În cadrul ciclului de conferințe „Şcoala de rugăciune” propuse de Vicariatul greco-catolic de București  la biserica „Sf. Vasile cel Mare” (str. Polonă 50), joi 10 aprilie la orele 18.30 este invitat Jean Sévillia, jurnalist și istoric francez.

Andrei_Plesu

Andrei Pleșu, invitat la întâlnirile „Școlii de rugăciune” de la biserica Sf. Vasile cel Mare

În prezența unui numeros auditoriu, miercuri seara, 19 februarie 2014, la invitația PS Sale Mihai, Andrei Pleșu a fost oaspetele întâlnirilor „Școala de rugăciune”, la biserica greco-catolică Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă.

Conferința domnului Pleșu – pentru prima dată în interiorul unui lăcaș de cult – a dezvoltat tematici legate de volumul său, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste (Humanitas, 2012). La sfârșitul acestei întâlniri, dialogul care a urmat a fost moderat de decanul Facultății de teologie greco-catolică a Universității din Cluj-Napoca, pr. dr. Cristian Barta.

Andrei Pleșu a ales să-și structureze discursul în jurul temei surprizei, a faptului că exegeza parabolelor este întotdeauna marcată de neprevăzut, paradox și adevăruri care chestionează radical așteptările noastre. El a punctat astfel câteva aspecte metodologice menite a arăta complexitatea unui peisaj hermeneutic pe care, adesea, îl schițăm facil în tușe groase, simpliste. De pildă, exegeza alegorică a sfinților Părinți este indicată de autor ca o schemă clasică de împietrire a gândirii și de epuizare artificială a unui text: X este Isus, Y este Biserica, Z reprezintă ispitele; cazul este închis… putem trece la următoarea parabolă. Pe scurt, spune Pleșu, „când ai impresia că ai înțeles, de fapt n-ai înțeles nimic”. Parabola ascunde și dezvăluie în același timp, „vorbind despre ce nu știm în termenii lui ceea ce știm” (Parabolele lui Iisus, p. 77), mijlocind „ o corecție a dislocării generale, o re-situare convenabilă a celor din afară, o re-alocare a adevărului” (p. 49).

Interpretarea parabolelor în spațiul românesc suferă însă, înainte de lectura cuminte, tributară exclusiv Părinților, și de elementara problemă a traducerii. Andrei Pleșu a vorbit astfel pe larg despre imaginea „copilului” în Evanghelii, în fapt mult mai complexă decât clișeul purității celor mici. Printr-un nuanțat excurs filologic, autorul a arătat că în textul originar există patru termeni diferiți care în românește au fost toți traduși prin „copil”, dar care ar schița însă o imagine ambiguă, cu numeroase penumbre, a copilului. El poate însemna astfel „necopt”, „insuficient educat”, „dependent de altcineva”, iar abia în cel de-al patrulea termen, υἱός (huios), apare înțelesul pozitiv de „fiu”, filialitatea pe care și creștinul este chemat să o asume. Celebrul „lăsați copiii să vină la mine”, ar fi mai corect tradus: „Îngăduiți-le acestor ființe imperfecte, suferinde, să vină la mine”, „Iertați-le acest gest”, iar scena se încheie cu Isus punându-și mâinile pe ei, binecuvântându-i, gestul pe care el l-a mai făcut doar asupra bolnavilor…

Isus nu era un tip amabil, drăguț, ci adeseori aspru, imprevizibil, radical. El a sfidat așteptările contemporanilor și este mereu surprinzător și pentru cititorii moderni ai Evangheliilor. Traducerile pioase ignoră, de pildă, faptul că acolo unde citim „nebun”, se vorbește de fapt de un om prost, nătâng, (v. pilda fecioarelor… „nebune”) iar acolo unde găsim „înțelept/înțelepciune”, ar trebui să citim „pragmatic”, „rațional”, „cu capul pe umeri”. Discursul lui Andrei Pleșu nu a fost în sine provocator pentru simplul fapt că a pus în evidență caracterul intrinsec provocator al Evangheliilor și figura infinit misterioasă a lui Isus din Nazaret.

Întrebările ulterioare i-au dat ocazia autorului să-și mărturisească perplexitatea și în fața altor probleme filosofico-teologice pe care adesea le expediem cu catehismul în mână: putem spune că, având atât de multe lucruri terifiante și absurde, natura este o creație perfectă? S-a tranșat oare problema eternității iadului? Este Spiritul Sfânt „regional”, limitat în acțiunea Sa de limitele Bisericii vizibile?

Un discurs caracterizat în primul rând de tinerețe: Pleșu observă la un moment dat că apostolii erau, în esență, o gașcă de tineri care au schimbat lumea din temelii. Și un discurs ce se deschide spre mister, spre disponibilitatea de a te pune în discuție, de a fi uimit și de a pune întrebări. Spre curajul de a spune, citându-l pe Chesterton, că niciun sentiment nu și-a ascuns Isus… cu o singură excepție, în acele retrageri bruște pe munte: veselia.

„Școala de rugăciune” este un parcurs de nouă întâlniri lunare, din octombrie până în iunie, dedicate ipostazelor mărturiei creștine în veacul contemporan, propuse începând cu anul 2008. Anul acesta tematica se axează pe mărturia unor personalități ale cetății creștine, care prin activitatea și scrierile lor au amplificat sensul clasic al vieții în Hristos, oferind noi abordări ale spiritului Evangheliei în existența celor credincioși.

Alin Vara

andrea-tornielli

Anunț: Școala de rugăciune – invitat Andrea Tornielli

Învitatul întâlnirii din luna martie a conferinței din ciclul „Școala de rugăciune”  propuse de Vicariatul greco-catolic de București este jurnalistul Andrea Tornielli care va vorbi despre Papa Francisc. Omul și păstorul.

1922014_1377251295868649_580755228_n