vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Foto: Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2013 – Biserica greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului”

    Octava de rugăciune pentru unitatea cerștinilor - 2013

    În cea de a cincea zi a Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor a fost rândul Bisericii Greco-Catolice să găzduiască momentul de rugăciune. Vecernia, lauda de seară, a fost săvârșită de părintele protopop Liviu Oțoiu, în prezența Preasfințitului Mihai, episcopul vicar al Bucureștilor. La celebrare au asistat și reprezentanți ai diferitelor Biserici și Comunități religioase din București precum și numeroși credincioși greco-catolici, romano-catolici și al altor confesiuni creștine.

    Cuvântul de învățătură a fost rostit în franceză de părintele anglican Patrick Irwin.

    Tema Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor din acest an este „Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului?” (Mihea 6,6-8), iar textele au fost pregătite de Mișcarea Studențească Creștină din India, în colaborare cu Federația Universitară Catolică din toată India și Consiliul Național al Bisericilor din India.

    Print Friendly