vicariatul greco-catolic de bucuresti
  • A A A
  • Lumina învierii și menirea sa de a străluci în întuneric. Paștile altfel

    P1030221

    Învierea ne propune multe înţelesuri simbolice ale vieţii. Înţelesuri profane, la prima vedere, începând cu ouăle roşii de pe masa de Paşti şi culminând cu lumina aprinsă de la slujba nopţii, semn evident al intrării zorilor Cerului în tenebrele umanităţii însemnate de rău şi de păcat.

    Dacă L-am întâlnit în credinţă pe Hristos Cel înviat, viaţa noastră va grăi de la sine. Existenţa noastră va fi însăşi această strălucire a lui Hristos.

    De aceea, măreţia tradiţiei creştine şi a misiunii sale nu stă în arcurile de triumf pe care le ridică spiritul lumesc sau în ziduri care se înalţă fără convertirea noastră, ci în putinţa de a fi ca Hristos, prin har, în pacea mărturiei lucrului bun, făcut din inimă, cu generozitate.

    Trăim la scară mondială vastitatea resentimentului şi a urii. Paştile ne surprind prin lumina care îşi reclamă un rost evident: regăsirea acelui întuneric care are nevoie de ea. Este, într-un fel, stupoarea naturaleţii: lumina străluceşte în întuneric. Oare de Paşti, naturaleţea devine astfel carismatică sau carisma devine naturală? Noul episcop al Romei, Papa Francisc – la fel ca Francesco, sărăcuţul din Assisi al Bisericii medievale, prin forţa şi energia exemplului său – ne arată vie şi posibilă vastitatea omeniei. Astfel, Învierea de anul acesta ne inspiră pentru a cere darul, naturaleţea şi valoarea bunătăţii. Prin carisma unui „Părinte” a cărei autoritate provine nu atât din popularitate, cât mai curând din autenticitate.

    P.S Mihai, vicarul Bucureștilor

    continuare „România liberă” – 7 mai 2013

     

    Print Friendly